Medicii universitari din Centrul de chirurgie laparoscopică „Sfântu Gheorghe”, din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, aflat pe strada Tudor Vladimirescu nr.24-27 A, din Arad, au realizat, zilele trecute, cu succes, primele operaţii de chirurgie.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, ne-a declarat: „Este un eveniment memorabil pentru noi. Este un eveniment deosebit, deoarece secţia de chirurgie laparoscopică a clinicii Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi a Spitalului „Sfântul Gheorghe” din Chişineu Criş şi-a început activitatea. Reputatul chirurg, profesor doctor Alexandru Dumnici şi cu echipa sa, au efectuat deja trei operaţii, toate reuşite. Noi ne mândrim că, în municipiul Arad, s-a deschis această secţie de chirurgie a clinicii universitare. Ne-am dorit demult acest spital, unde într-o etapă următoare se vor aborda operaţii complexe.
Ne bucurăm că avem pacienţi şi din străinătate şi sperăm într-un succes pe măsura unui centru universitar”
Prof. univ. Dr. Alexandru Dumnici, coordonatorul medicilor universitari chirurgi, a subliniatcă, în Centrul de chirurgie lucrează cadre universitare de renume ale UVVG şi medici rezidenţi, care s-au format în cadrul Universităţii. „Suntem într-o clădire nou renovată în care lansăm prima fază de intervenţie chirurgicală. Am adoptat chirurgia plastică, laparoscopică, iar bolnavii sunt internaţi în condiţii foarte bune”, a mai precizat dr. Alexandru Dumnici.
Unul dintre medicii specialişti din cadrul Centrului de chirurgie laparoscopică „Sf. Gheorghe” este dr. Horaţiu Papiu, de la Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, medic chirurg specialist, doctor în ştiinţe medicale.
JA-V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!