Prin intermediul unui comunicat, Alianța Creștin Liberală atrage atenția asupra faptului că: „îndepărtarea ilegală a materialelor electorale din jurul secțiilor de votare creează prejudicii partidelor cu șanse reale de a merge mai departe în turul 2 al Alegerilor Prezidențiale, acestea fiind nevoite să reinvestească în amplasarea de noi materiale electorale.”
Decizia nr. 10 a Biroului Electoral Central, art. 4, transmite următoarele: (1) „După data încheierii campaniei electorale, este obligatorie numai îndepărtarea materialelor electorale de orice tip din și de pe clădirea sediului secției de votare. (2) Îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din și de pe clădirea sediului secției de votare se dispune de președintele biroului electoral al secției de votare și se realizează prin persoanele desemnate de primar în acest scop”.”
Exemple
„Astfel de nereguli din partea președinților de secții de votare s-au petrecut în mai multe secții din județ. Exemple: Secția 92 (Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară – str. Lucian Blaga), una dintre secțiile din orașul Sebiș, dar și la una dintre secțiile din comuna Vladimirescu”, subliniază reprezentanţii ACL.
Citiți principiile noastre de moderare aici!