„Suntem pregătiți să primim cu bucurie primii colindători la Târgul de Crăciun. Ca și în alți ani, arădenii vor cânta pentru arădeni. Cu speranța că vom reuși să aducem în sufletele tuturor un strop din magia sărbătorilor și din farmecul colindelor și cântecelor de iarnă vă invităm, vineri, sâmbătă și duminică la Târgul de Crăciun”, spun cei de la CMCA.
Vineri, pe scena din Parcul Eminescu vor urca Grupul vocal-folcloric „Sânzâinenele“, de la Școala Populară de Arte din Arad, coordonat de prof. Marioara Miclea, Corul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin“, dirijat de preot Gabriel Streulea și Corul bărbătesc „Sfântul Andrei Criteanul“, dirijat de prof. Marius Lăscoiu. Sâmbătă, pe aceeași scenă vor urca Grupul „Lioara” al Școlii Populare de Arte Arad, coordonat de prof. Elizaveta Rudei, Corul Liceului „Gheorghe Lazăr” din Pecica și un grup de elevi de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad. Duminică vor colinda Ale&Fly, Daniel Julean&Nicoleta Brola și un grup de elevi de la Colegiul de Arte.
În toate cele trei zile, concertele se vor desfășura între orele 18 și 20.
Trimite articolul
XDracu sa va ducă cu târgul vostru și cu primăria voastră, după ce va bateți joc de oameni mai are cineva chef de târgurile. Voastre…..
Agentul termic in 600 Micalaca nu va deranjeaza sau aveti calduri , da-ti drumul la caldura in calorifere nenorocitilori bine ca platim ,dormiti nu se aude aveti toti centrale pe gaz, sunteti handicapati sau ne furati ca de obicei, da-ti drumul la caldura nenorocitilori ??????????????
-
Târg sătesc. Muzica populara, fum, mizerie, brad cârnbsi urat. De fapt este oglinda acestei administrații de mizerie.
Culmea, primarul se mândrește cu el. Ce poți sa mai ceri de la un asa om? Astfel de personaje își întind mizeria peste tot și ne forțează sa o gustam.