ARAD. O premieră pentru Regiunea Vest a avut loc joi la Arad. Primarul Gheorghe Falcă şi Sorin Maxim – directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest – au semnat primul contract de finanţare pentru reabilitarea blocurilor de locuințe din municipiul Arad (cererea nr. 1). Contractul vizează 7 proiecte de reabilitare a 7 blocuri de locuințe și a 156 de apartamente, pe parcursul a 16 luni de implementare a proiectului contractat. Valoarea totală a cererii de finanțare contractate este de 5.283.878,50 lei (1.173.803,95 euro) iar 2.850.014,60 lei (633.125,54 euro) reprezintă valoarea finanțării nerambursabile. Concret, din totalul consturilor lucrărilor, proprietarii plătesc 20%, Primăria 20%, iar restul de bani sunt nerambursabili.
Este primul proiect pe fonduri europene de reabilitare de blocuri în oraş, la capitolul reabilitare pe bani de la Guvern şi din alte fonduri, Aradul stând destul de prost în comparaţie cu alte municipii reşedinţă de judeţ.
Acum banii vin pentru următoarele blocuri: 207 – strada Mioriţa, 727 – strada Vaslui şi 7 de pe Imaşului. Lista continuă cu blocul 318 – scările A şi B, blocul 309 – scările A şi B şi blocul 341 – scara A, toate din Micălaca. Singurul bloc din altă zonă este V9, scările A şi B, de pe Calea 6 Vânători.
Această cerere de finanțare face parte dintr-o serie de 4 cereri de finanțare (incluzând 26 de blocuri) depuse, până în prezent, de către Municipiul Arad în vederea obținerii de fonduri europene nerambursabile pentru reabilitarea termică a blocurilor. Contarctul semnat ieri a fost şi primul contract de acest gen semnat la nivelul Regiunii Vest.
Proiectele de reabilitare termică a blocurilor de locuințe depuse spre finanțare, până în prezent, de către Primăria Municipiului Arad, au o valoare totală de 27.077.621,32 lei (6.015.244,10 euro) și o valoare a finanțării nerambursabile de 14.640.064,22 lei (3.252.263,52 euro). „Important pentru noi este că am început acest parcurs. Acum semnăm cererea nr.1, sperăm ca în foarte scurt timp să venim şi cu cea de a doua. În bugetul local avem bani pentru a începe studiile pentru alte circa 100 de blocuri, astfel încât ori în această toamnă, ori anul viitor, să depunem alte cereri de finanţare”, a declarat primarul Gheorghe Falcă.
Mult mai mult
Despre noutăţile aduse acum în program a vorbit Sorin Maxim: „Reabilitarea termică a blocurior este acum mai mult decât o simplă anvelopare. Se execută inclusiv reparaţii la instalaţiile termice din interiorul blocurilor”. Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor „va determina o reducere a consumului de energie pentru încălzire și limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră, realizându-se o economie anuală de energie pentru încălzire de peste 40%”, informează acesta.
Detalii
Finanțarea nerambursabilă se acordă în cadrul axei prioritare 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere” și a domeniului major de intervenție 1.2 „Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuințe” al Regio-Programul Operațional Regional.
„Sperăm ca în foarte scurt timp să venim şi cu cea de a doua cerere de finanţare” Gheorghe Falcă
Citiți principiile noastre de moderare aici!