Ne îndreptăm cu pași repezi spre încheierea primului an din viața de școlar. Parcă ieri s-au întâlnit, plini de emoție și nerăbdare, sub umbra falnicului castan care veghează în curtea Școlii Generale „Mihai Eminescu”. Şi, mai ales au cunoscut-o pe dăscăliţa lor, prof. înv. primar Oarcea Mihaela. Copii, părinți și bunici, cu toții au pășit în lumea minunată a poveștilor, literelor și cifrelor. Ceea ce li se părea la început o „lume necunoscută”, acum, călătorind pe aripile poeziei, basmului, jocului cu litere și cifre, micii școlari ai clasei I A ajung în actualitatea, din care nu doresc să piardă nimic: întâmplări senzaționale, povești din zilele noastre, să descopere lucruri noi în paralel cu dreptatea și adevărul, binele și răul.
„Pe parcursul anului școlar – ne-a mărturisit prof. înv. primar Oarcea Mihaela – am desfășurat și numeroase activități extracuriculare, toate contribuind la formarea ca «om de mai târziu». Amintesc aici și acțiunile de voluntariat, desfășurate împreună cu părinții clasei, prin care s-au colectat jucării și alimente pentru nevoiași, sensibilizând copiii să dăruiască și altora.
Serbarea de Crăciun a fost un alt moment pe care elevii clasei I A l-au așteptat cu nerăbdare deoarece Moșul i-a răsplătit pe măsură atât pentru faptele lor cât și pentru rezultatele obținute la învățătură. Munca intelectuală o îmbinăm cu drag, cu cea practică, confiecționând numeroase mărțișoare, felicitări și diferite lucrări”.
Dascălul este cel care-i va ajuta pe copii să se adapteze la tot ceea ce presupune școală, printr-o relație sinceră și deschisă, ce-i va face pe cei mici să-și învingă teama. „Cu răbdare, pricepere și dăruire trebuie să ne apropiem de mintea și sufletul fiecăruia și să-l încurajăm pentru a merge mai departe în viață”, spune înv. Oarcea Mihaela.
Citiți principiile noastre de moderare aici!