ZĂRAND. Anii în care comuna Zărand a fost condusă de Florin Ion Moţ, condamnat în mai multe dosare de corupţie, falsuri sau abuzuri au lăsat „urme adânci” în cele două localităţi, Zărand şi Cintei. Totuşi, după câţiva ani în care s-a chinuit să plătească datoriile lăsate de fostul primar, actuala administraţie, condusă de Gheorghe Dudaş, a reuşit „imposibilul”: să modernizeze, prin asfaltare, străzile din comună.
„În anul 2017 am depus un proiect pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală, în care solicitam Guvernului bani pentru asfaltarea străzilor. Au trecut doi ani de zile până când Ministerul Dezvoltării ne-a răspuns solicitării şi a fost semnat contractul de finanţare. Ulterior, procedurile de licitaţie ne-au mai <mâncat> timp preţios. Dar acum putem anunţa, bucuroşi, faptul că s-a finalizat asfaltarea străzilor incluse în acest prim proiect. În această etapă, au fost modernizate străzi din Zărand şi Cintei pe o lungime totală de 5,8 kilometri. Valoarea totală a acestor lucrări, după licitaţie, este de peste 3,3 milioane de lei, plus TVA. Şi, pentru că ne dorim să asfaltăm toate străzile satelor Zărand şi Cintei, am depus un nou proiect, de această dată la Compania Naţională de Investiţii, în care solicităm finanţare pentru asfaltarea altor 6 kilometri de străzi”, a declarat primarul Gheorghe Dudaş.
Acum, după închiderea acestui prim proiect, o premieră pentru comuna Zărand, administraţia locală aşteaptă cu interes un semnal din partea Guvernului pentru a putea lansa licitaţia pentru o nouă rundă de asfaltări. Din păcate, după cum suntem obişnuiţi deja, nu există un termen stabilit până la care CNI să anunţe proiectele care primesc finanţare. Aşadar, aşteptăm.
Trimite articolul
XAsta suna a stire din anii 90, sau chiar postbelici. Sarmanii oameni au ajuns pana in anul 2021 dupa Hristos pentru a cunoaste asfaltul.
Asfalt care probabill mai mult de 5 cm nu are. Asta ca sa fie reparata cat mai des…evident de firmele care cotizeaza la partid….