Cei mai de succes artiști români ai momentului vor urca pe scena celei mai mari baze de agrement din Arad în week-endul 6-7 iulie. E vorba de turneul Mix Music EVO 2013 iar vedetele acestuia sunt Andra, Connect-R, Proconsul, Deepcentral, Andreea Bălan, Keo & Skizzo Skils, Crush & Alexandra, Marius Gavrilă & DJ Jungle, Alin Călinescu. Prezentatorul acestui festival de muzică va fi Cătălin Măruță.
Primul concert la strand
Arad. Mai au două săptămâni de aşteptat dar la final vor avea în sfârşit parte de distracţie. Este vorba de arădenii care iubesc muzica autohtonă şi distracţia de la ştrand. Pentru ei, Primăria Arad va organiza, împreună cu Lidl România, două zile de concerte la ştrand.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Mircea Rednic, mesaj înainte de meciul cu Sepsi: „Ar fi cazul să câștigăm și noi acasă”.
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
1
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
4
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
7
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!