În cadrul proiecţiei va fi vizionat filmul „Bună! Ce faci?” în regia lui Alexandru Maftei, cu Ionel Mihăilescu şi Dana Voicu în rolurile principale.
Pentru prima dată în România nevăzătorii din întreaga ţară vor putea viziona filme cu descriere audio în cinematografe. Aceste proiecţii vor reprezenta o oportunitate pentru persoanele cu deficienţe de vedere de a se bucura de un film în condiţii normale mergând la cinematograf, dar şi o şansă de informare, conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice cu privire la problematica nevăzătorilor.
Caravana cinematografică pentru nevăzători va fi prezentă în majoritatea municipiilor de judeţ şi va proiecta filmele accesibilizate de noi în biblioteci publice, filiale ale Asociaţiei Nevăzătorilor din România şi în licee pentru nevăzători.
Proiectul, derulat în parteneriat u Asociaţia Nevăzătorilor din România, este realizat cu sprijinul Fundaţia Orange România care a oferit o finanţare de 28.930 Euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!