Recesiunea economică, credite care nu mai pot fi plătite, restanţe de luni de zile, firme de recuperări de creanţe, toate aceste termene sunt foarte uzuale în judeţul nostru. Potrivit site-urilor de specialitate, judeţul nostru se află pe primul loc la nivel naţional în ceea ce priveşte numărul de locuinţe executate silit şi scoase la licitaţie de către diferite instituţii bancare. Preţurile apartamentelor şi al caselor executate silit poate coborî chiar cu 40 la sută faţă de preţul pieţei. De exemplu, o garsonieră de 60 de metri pătraţi se vinde cu preţuri între 8.600 de euro şi 20.000 de euro, în timp ce licitaţia pentru un apartament cu două camere porneşte de la 35.000 de euro. Apartamentele cu trei camere au preţuri de pornire între 33.750 de euro şi 52.000 de euro, iar un apartament cu patru camere ar putea să fie cumpărat şi cu mai puţin de 47.000 de euro fără TVA.
Cu toate că locuinţele au preţuri atractive, achiziţionarea lor poate fi destul de periculoasă. Inclusiv executorii bancari susţin acest lucru. Toate apartamentele executate silit şi vândute la licitaţie sunt încă locuite şi nu pot fi vizionate. Mai mult, proprietarii refuză uneori să le evacueze aşa că e nevoie de intervenţia forţelor de ordine pentru ca cei care le-au cumpărat să poată intra în posesia imobilului. În plus, vechii proprietari au şi legea de partea lor. Aceştia pot face recursuri înainte să fie scoşi din casă, situaţie în care cumpărătorul ar putea intra în drepturi de abia după câţiva ani.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!