În perioada 22 – 24 februarie, sute de elevi și-au expus pasiunea și talentul în domeniul roboticii – „BRD First Tech Challenge România”. Competiția FIRST Tech Challenge, cea mai mare competiție de acest gen din România, este în acest moment, cel mai mare concurs de robotică din țară. Acest concurs dă elevilor ocazia de a face ceva ce școala nu le oferă. Vorbim de o educație integrală, educația STEM (Science, Technology, Engineering and Math – Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică). Este un nou curent în educația din secolul nostru care încet, încet pătrunde și în România, cu sprijinul Asociației Nație prin Educație.
Din 36… 6 echipe din Arad
La faza regională de la Timișoara au participat 36 de echipe, dintre care șase au fost din județul Arad: Wire Impulse de la Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad, Harambe Cartel de la Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad, Mușchetarii roboticii de la Liceul Național de Informatică Arad, Delta Force de la Liceul Național de Informatică Arad, Peaky Robotics de la Colegiul „Mihai Viteazul” Ineu și Robo Name de la Liceu Special „Sfânta Maria” Arad.
Locul 1, la Arad
Au fost 3 zile de bucurii, supărări, victorii, înfrângeri. Dar la final, munca echipelor a fost răsplătită cu diplome și premii. Astfel, echipa Colegiului Național „Vasile Goldiș” Arad – „Wire Impulse”, a obținut locul I la secțiunea „Design-Award”, pentru proiectarea și funcționarea robotului Paul. Pentru obținerea acestui premiu au fost zeci de zile, sute de ore de muncă, fiecare membru al echipei aducându-și aportul într-un anumit domeniu: programare, mecanică și proiectare, caiet tehnic și marketing. Din echipa Colegiului Național „Vasile Goldiș” Arad – Wire Impulse, fac parte Alex Gânju, Alice Lupșa, Andreea Tocaian, Andrei Câmpean, Andrei Croitoru-Rusan, Iasmina Don, Iulia Câmpean, Ladislau Pota, Malina Ispravnic, Mario Sabău, Mihai Carpine, Octavian Cocoș, Radu Cotuna, Victoria Varga, coordonați de către doamnele profesoare Ana Carla Bodea și Petronela Ioja.
Citiți principiile noastre de moderare aici!