Principele Radu al României va fi prezent în şapte oraşe ale ţării pentru lansarea volumului de publicistică „Provizoratul istoric”, apărut anul trecut la editura Polirom.
Lansare la Librăria Corina
La Arad, cartea Principelui Radu va fi lansată marţi, 25 ianuarie, ora 14.00, la Librăria Corina (str. Mihai Eminescu, nr. 2-4)
Pornind de la realitatea românească în contextul dezvoltării statale din ultimul secol şi jumătate, autorul arată de ce nu avem încă un stat cu instituţii profesioniste, care să lucreze complementar, în condiţiile în care slujirea statului, ca instituţie şi sumă de valori şi tradiţii, nu se suprapune întotdeauna dinamicii politice, rigorilor democraţiei sau diverselor tendinţe geopolitice. Statul este, într-un fel, reflecţia instituţională a libertăţii unei naţiuni.
„Provizoratul istoric” cuprinde articole, eseuri, declaraţii şi conferinţe din anii 2007-2010, continuînd cele două volume publicate de Principele Radu al României la Editura Polirom, „Europa din noi” şi „Biblioteca în flăcări”.
Volume publicate
Principele Radu al României a absolvit Liceul „Costache Negruzzi” din Iaşi şi Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică.
Dintre volumele publicate: „Ana a României. Un război, un exil, o viaţă” (2000, 2005), „Mihai al României” (2001), „The Royal Family of Romania” (2004), „Palatul Elisabeta” (2006). La Editura Polirom i-au apărut volumele „Europa din noi. Regalitatea şi democraţia-spectacol” (2005), „Biblioteca în flăcări. Mic tratat de regalitate în republică” (2007) şi „Altfel” (în dialog cu Nicolae Drăguşin, 2009).
JA-V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!