Polițiștii Secției nr. 2 Micălaca au prins doi hoți de biciclete în urma unui apel primit la 112. Bineînțeles că hoții au fugit de la locul faptei – scara unui bloc situat pe strada Marcel Olinescu -, însă oamenii legii au pus mâna pe ei la doar 300 de metri de locul în care au încercat furtul celor două biciclete.
„La data de 10 mai, în urma unui apel efectuat la serviciul unic de urgență 112, cu privire la furtul unor biciclete, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din cercetări constatându-se următoarele: în scara unui imobil de pe strada Marcel Olinescu din municipiu, doi bărbați au fost depistați în flagrant, în timp ce încercau – prin tăierea lanțului asigurător – să sustragă două biciclete. Fiind surprinși de organele de poliție, și încercând să se sustragă tragerii la răspundere penală, cei doi au pornit în fugă de la fața locului, însă, la mai puțin de 300 de metri de locul comiterii activității infracționale, sub forma tentativei, bănuiții, – doi bărbați, de 20 și 29 de ani – au fost imobilizați și identificați de polițiști”, au declarat reprezentanții IPJ Arad.
Potrivit acestora, pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt calificat, iar polițiștii continuă cercetările în vederea documentării și probării activității infracționale a celor doi bărbați.
Citiți principiile noastre de moderare aici!