Aceştia au fost reţinuţi la aproximativ 500 de metri interior faţă de teritoriul Ungariei, într-un lan de floarea-soarelui. Cei trei, cu vârste cuprinse între 20 şi 38 de ani, au declarat că au venit cu un automarfar până în localitatea de graniţă, după care au mers pe jos până când au fost prinşi.
Aceştia doreau să ajungă în Occident pentru a munci. Turcilor le-au fost întocmite dosare penale pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!