Fiica mea, Voichiţa Cotuna, în vârstă de 36 de ani, a divorţat anul acesta de soţul ei, Petru Cotuna. A fost un proces cu multe mărturii mincinoase. Pentru a-şi da afară din casă soţia şi copilul de 13 ani, fostul meu ginere a spus în faţa instanţei că aceştia locuiesc la noi, părinţii ei. Lucru care este total neadevărat. Avem un document de la Consiliul Local prin care se atestă că fiica mea şi nepotul locuiesc în casa construită de ei, în Dorgoş. Este de neînţeles, în aceste condiţii, cum justiţia – mai exact, Tribunalul din Lipova – a acceptat mărturia lui mincinoasă.
Acum se judecă procesul pentru partajul bunurilor comune, mare parte din aceste bunuri fiind înstrăinate de fostul meu ginere. El nu vrea să le dea nimic fiicei mele şi copilului. S-a recăsătorit deja, iar multe din bunurile comune dobândite din căsătoria cu fiica mea, le-a dus la cea de a doua soţie.
Fostul ginere vrea să se răzbune nu doar pe fiica mea, ci pe toată familia. Pe mine m-a ameninţat că „mă face chiftele”, iar pe soţul meu l-a bătut pe stradă, cu parul, lovindu-l în mână şi în cap. Sunt martori care au văzut ce s-a întâmplat. Soţul meu a fost internat două zile în spital şi a primit alte opt zile de îngrijiri medicale.
Suntem consternaţi de tot ceea ce se întâmplă şi ne e teamă de ce s-ar mai putea întâmpla, căci fostul ginere – care este pădurar la Ocolul Silvic Lipova – ne ameninţă că el face ce vrea, că are bani şi cumpără pe toată lumea.
Am scris aceste rânduri în speranţa că nu se va întâmpla chiar aşa.
PAVA DORA
LOC. DORGOŞ, NR. 55
Citiți principiile noastre de moderare aici!