Un program de cooperare transfrontaliera între Ungaria şi Romania ce se derulează în perioada 2007 -2013 are printre proiectele câştigătoare şi „Creşterea responsabilităţii faţă de mediu în gândirea şcolarilor”, cu doi parteneri: o asociaţie nonguvernamentală pentru protecţia mediului şi a naturii „Genea” (partea maghiară) şi Grupul Şcolar „Jozef Gregor Tajovsky” Nădlac.
Bugetul total alocat proiectului este de 195 198 Eu din care 161 635 Eu sunt din Fondul European Regional de Finanţare (FEDR), diferenţa fiind suportată de cele două state. Părţii române revine 80 257 Eu conform datelor afişate pe site-ul oficial al programului transfrontalier. Până în acest moment au fost licitate de către Grupul Scolar din Nadlac, două acţiuni, valoarea totală a finanţării fiind de aproximativ 40 000 Eu. Fără doar şi poate cea mai interesantă este cea din 19.03 2010 în al cărei obiect contractual era prevăzută organizarea unui concurs, învăţarea şi realizarea de filme. Licitaţia a fost câştigată, paradoxal de o firmă din Nădlac SC MILSOR PARC DISCO, al cărei obiect principal de activitate este „baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”. Firma a primit suma de 67, 724 Ron, adică aproximativ 16.000 Eu pentru a-i instrui pe elevi în tehnica redactării şi montării filmelor.
Acţiunea a avut loc a şi fost mediatizată la acea vreme dar nu apărea menţionată nicăieri firma care câştigat licitatia pe contractul respectiv:„Creşterea responsabilităţii faţă de mediu în gândirea şcolarilor”. În toate materialele de presă figurau doar partenerii oficiali din cadrul programului transfrontalier. Criteriul care a stat la baza alegerii acestei oferete de către partenerul român Grupul Şcolar „Josef Gregor Tajovsky” a fost, conform datelor afişate pe situl de licitaţii „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”. În acest program, elevii şcolilor au participat la un concurs având ca temă protecţia mediului şi a naturii, concurs în cadrul căruia au realizat un film de scurt metraj iar realizatorii celor mai bune filme (64 din România şi 64 din Ungaria) urmau să participe la o tabără comună. Care au fost punctele comune dintre firma din Nădlac, specializată în domeniul de activitate baruri şi scopul proiectului transfrontalier, de educare a gândirii şcolarilor ar putea fi unul singur, organizarea de evenimente.
JA/M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!