Nu prea avem grijă de maşinile noastre. Mai grav, nu prea ne interesează nici măcar siguranţa noastră şi a familiilor noastre. Nu o spunem noi, ci o spun cei de la Registrul Auto Român. În prima jumătate a anului 2018, aceştia au verificat, la nivel naţional, aproape 34.000 de vehicule. Dintre acestea, la aproape jumătate au fost declarate ca fiind neconforme. Mai precis, maşinile aveau diferite probleme pe care inspectorii RAR le-au identificat. Revenind la plaiurile arădene, în primele şase luni ale anului în curs au fost verificate 308 vehicule. Dintre acestea, peste 30 la sută, respectiv peste 90 de maşini, au fost cu probleme mai mari sau mai mici. Însă, mai grav, cinci dintre autovehiculele oprite în traficul din Arad prezentau pericol iminent de accident. Practic, spun cei de la RAR, defecţiunile acelor maşini erau atât de grave, încât era o chestiune de timp până când piesele cedau, putând provoca accidente grave. „Cele mai multe probleme au fost descoperite la: instalația electrică de iluminare și semnalizare, emisii poluante, punți, jante și anvelope, vizibilitate și sistemul de frânare și direcție”, au anunţat reprezentanţii Registrului Auto Român. Pe lângă amenzi, inspectorii au reţinut şi certificatele de înmatriculare ale maşinilor cu probleme. „În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară”, mai spun inspectorii. Şi asta în ideea în care inspecţia tehnică periodică este mult mai greu de obţinut în reprezentanţele RAR decât la operatorii economici care verifică autovehiculele.
Pe alese
Totuşi, cei de la RAR au ţinut să menţioneze că procentajele prezentate mai sus nu reflectă starea parcului auto în integralitate. „Rezultatele controalelor desfășurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni”, a declarat George Adrian Dincă, directorul general al RAR.
Citiți principiile noastre de moderare aici!