Şedinţa Consiliului Judeţean de
astăzi a început şi s-a finalizat
într-un ton răstit, la mijloc fiind
declaraţiile făcute de consilierul
judeţean Mircea Purcaru, pe tema a
două procese în care este implicată
instituţia. Preşedintele CJA,
Nicolae Ioţcu, a ţinut să
facă mai multe precizări pe tema procesului
vicepreşedintelui Adrian Ţolea cu
fostul prefect, respectiv, privind declaraţiile
consilierului Purcaru despre sentinţa
primită de unii consilieri, aceea de a plăti
daune pentru respingerea aprobării planurilor
înaintate de o firmă care dorea să
construiască în zona fostei fabrici de
zahăr.
„O mare minciună!”
Ioţcu a ţinut să precizeze,
în plen, la începutul şedinţei,
că: „domnul Purcaru a spus că
noi am fi plătit 500 de milioane pentru ca domnul
Ţolea să se apere. Nu este
adevărat! Noi am renunţat la acţiunea cu
domnul prefect. Nu s-au cheltuit aceşti bani.
Îl rog pe domnul Purcaru să
îşi retragă declaraţiile”.
„Am informat în baza a ceea ce am aflat.
Informaţia mea vine din partea Prefecturii”,
s-a apărat Mircea Purcaru. „Este o
mare minciună. Ca şi instituţie, am
câştigat, nu am cheltuit niciun ban. Este un
proces personal între domnul Ţolea
şi fostul prefect”, a încheiat
Ioţcu.
Gata în 6 mai?
Adrian Ţolea a subliniat, pe tema
procesului în care cere daune fostului prefect,
că „am fost apărat de domnul Sever
Jurcă. În data de 6 mai, sper
că se va încheia. Eu nu m-am simţit
bine când am fost atacat. Acum am avut o
surpriză foarte neplăcută când am
fost atacat de un consilier”.
Aleşii, buni de plată?
Scandalul a continuat şi la finele
şedinţei, pe tema sentinţei
primite de aleşii care au refuzat să aprobe
planurile firmei care vroia să construiască
în zona fostei fabrici de zahăr. Mircea
Purcaru a acuzat conducerea CJA
că nu s-a prezentat nimeni la proces:
„dacă vreau să mă apăr,
mă prezint”. Ioan Silaghi,
secretarul judeţului, a ţinut să
citească câteva rânduri din
sentinţa în cauză, în care se
spunea că respingerea proiectului respectiv nu a
fost motivată legal de aleşi. Purcaru a
subliniat că litigiul în cauză nu a
fost încheiat. Atmosfera s-a încins, iar
Nicolae Ioţcu a încercat să
încheie şedinţa, spunându-i
consilierului, pe un ton iritat: „vă
dăm şi noi în judecată!”.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!