ARAD. Au făcut apel la sentința de 13 ani de închisoare pronunțată de Tribunalului Caraș-Severin. Atât familia Apostol, cât și Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și Adrian Buleu au făcut apel împotriva sentinței de 13 ani de închisoare cu executare. Familia Apostol consideră că anii de închisoare pe care trebuie să-i execute Adrian Buleu pentru că l-ar fi omorât pe Abel Apostol sunt puțini, în timp ce Adrian Buleu susține că e nevinovat și vrea achitarea.
Cert este că dosarul a fost deja înregistrat – la începutul lunii august – pe rolul Curții de Apel Timișoara, primul termen fiind stabilit pentru 15 septembrie. Procesul lui Adrian Buleu a fost strămutat în octombrie 2013, de la Tribunalul Arad – după ce au fost audiați Luminița Apostol, Albert Apostol, Adrian Buleu, Alina Buleu și Mădălina Ioniță – la Tribunalul Caraș-Severin. Atunci, avocatul condamnatului a invocat, ca principal motiv al strămutării, mediatizarea excesivă a acestui caz. După mai bine de jumătate de an de la strămutare, Tribunalul Caraș-Severin a dat sentința în cazul dispariției lui Abel Apostol.
Citiți principiile noastre de moderare aici!