ARAD. Peste 600 de cauze penale au soluționat anul trecut procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Arad. Mai exact 609 cauze. Dintre acestea, 124 au fost trimiteri în judecată, cu 174 de inculpați trimiși la judecată. Față de 11 dintre cei 174 inculpați s-a luat măsura arestului preventiv.
Față de 11 suspecți s-a dispus renunțarea la urmărirea penală. Procurorii au trimis în judecată un minor față de care s-a dispus și măsura arestului preventiv. De asemenea, magistrații arădeni au declarat 39 de contestați și apeluri penale, dintre acestea 31 fiind admise, iar opt respinse.
În civil, procurorii arădeni au declarat un singur apel în anul 2019, care însă nu a fost admis. De asemenea, magistrații au participat de-a lungul anului trecut la 2.010 ședințe de judecată, dintre care 1.518 au fost cauze penal, iar 492 cauze civile. De menționat ar fi faptul că numărul cauzelor judecate cu participarea procurorului este de 1.459, dintre care 1.087 penale, iar 372 civile. În cursul anului 2019, procurorii arădeni au verificat 775 de hotărâri judecătorești, 450 dintre ele fiind penale, iar 325 civile.
Procente bune
Procentajul cauzelor restituite în anul 2019 din totalul cauzelor soluţionate prin rechizitoriu, în 2019, totalizat pe unităţile de parchet din judeţ (Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonţ și Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş) este de 0,53 la sută, adică 6 din 1.124 de dosare. La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, indicele total de restituiri este de 0,80 la sută – 1 din 124 de dosare. În ceea ce privește achitările, indicele (procentul de achitaţi definitiv în anul 2019 din numărul total al inculpaţilor trimişi în judecată în aceeaşi perioadă), totalizat pe unităţile de parchet din judeţ este de 0,62 la sută – 8 din 1.283 de dosare. Indicele general de achitări definitive la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad este 0,57 la sută – 1 din 174 de cauze. Ponderea cauzelor trimise la procuror de instanţele de judecată în vederea continuării urmăririi penale, din totalul sesizărilor instanţelor cu acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, totalizat pe unităţile de parchet din judeţ, este de 4 la sută – 2 din 50 de dosare. Asta în timp ce indicele general de trimiteri la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad este 0 la sută.
Citiți principiile noastre de moderare aici!