ARAD. Doi dintre procurorii care lucrează la parchetele din Arad vor să devină judecători. Aceştia şi-au depus cereri prin care încearcă să îşi schimbe calitatea de acuzatori în cea de judecători. În luna mai a acestui an, Consiliul Superior al Magistraturii anunţa faptul că se dă startul unei sesiuni de numire a procurorilor în funcţia de judecător la judecătoriile din întreaga ţară. „Cererea de numire a procurorilor în funcţia de judecător se formulează în scris şi se depune la Consiliul Superior al Magistraturii cel mai târziu în termen de zece zile de la data publicării pe pagina de internet a Consiliului a anunţului privind organizarea sesiunii, respectiv până la data de 14 iunie 2019, inclusiv”, anunţau reprezentanţii CSM la momentul publicării anunţului privind sesiunea de transfer. Revenind la procurorii noştri, doi dintre ei şi-au manifestat interesul de a deveni judecători. Simona Ciobanu, care, în prezent, este procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova, ar dori să se transfere în funcţia de judecător la Judecătoria Hunedoara. În acelaşi timp, Brigitte Sighete, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, ar vrea să fie judecător fie la Judecătoria Chişineu Criş, fie la Judecătoria Lipova. Teoretic, cererile celor doi procurori vor fi analizate de CSM care va stabili, ulterior, dacă aprobă acele cereri de transfer.
Cu zecile
La nivel naţional, 37 de procurori au solicitat să se transfere în funcţii de judecători la diferite judecătorii din ţară. Cei mai mulţi au ales să ceară transferul la judecătoriile aflate în apropierea domiciliului lor. Însă unul dintre cazuri iese în evidenţă. Un procuror din Urziceni, după ce a solicitat transferul la 30 de judecătorii din apropierea domiciliului, a mai completat pe cererea de transfer faptul că este dispus să meargă la orice judecătorie din ţară. Şi în cazul lui, cererea va fi analizată de Consiliul Superior al Magistraturii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!