INEU. Ceea ce anticipam încă de săptămâna trecută, de când anunţam faptul că omul de afaceri Marius Cosma, din Ineu, a fost achitat de Judecătoria Ineu, s-a întâmplat: procurorii nu sunt de acord cu decizia instanţei şi au înaintat apel faţă de sentinţă. Săptămâna trecută scriam despre faptul că Marius Cosma, patronul firmei Tredeco Holding, abonată la contractele de deszăpezire de pe autostrada din vestul ţării, a fost achitat într-un dosar în care a fost judecat pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. Acesta a fost acuzat de administratorul unei alte societăţi, Invest Trust, că ar fi încasat, în mod nelegal, bilete la ordin din conturile firmei păgubite, respectiv Invent Trust. După un an de proces, în care Judecătoria Ineu a fost instanţa desemnată să împartă dreptatea, Marius Cosma a fost achitat. Motivarea magistraţilor din Ineu are legătură strict cu materia civilă, nicidecum cu materia penală, deşi Cosma era judecat pe penal.
Mai precis, patronul de la Tredeco a plătit 1,2 milioane de lei pentru ca partea vătămată să renunţe la acuzaţii, fapt parafat printr-un act notarial. Dacă pretenţiile civile au fost stinse, Judecătoria Ineu a decis că procesul penal nu mai are niciun obiect şi a stabilit că omul de afaceri Marius Cosma, dintr-un infractor care a comis o înşelăciune, este „albit” şi nevinovat. Încă de săptămâna trecută, anticipam faptul că, cel mai probabil, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, care au întocmit rechizitoriul şi l-au trimis pe Cosma în judecată, nu vor fi de acord cu această sentinţă. Şi asta pentru că civilul nu are legătură cu penalul.
Apel
Aşa că, imediat după emiterea sentinţei, la două zile distanţă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu a atacat decizia magistraţilor cu apel. Drept urmare, dosarul se mută la Curtea de Apel Timişoara, instanţă care va stabili sentinţa definitivă în acest dosar. Pentru moment, dosarul se află în proceduri de transmitere către instanţa de pe Bega, acesta nefiind încă înregistrat la Curtea de Apel. Este o chestiune de timp, însă, până când va fi stabilit primul termen al procesului.
Şpăgar cu acte-n regulă
Marius Cosma, patronul de la Tredeco Holding, a devenit cunoscut în întreaga ţară, după arestarea lui Florea Dascălu, fost director în cadrul CNAIR. Cosma a recunoscut că a primit o serie de contracte de la CNAIR, referitoare la deszăpeziri sau estetică rutieră, după ce i-a dat şpagă şefului de la Drumuri. Mai mult decât atât, Cosma, în colaborare cu procurorii DNA, i-au şi organizat un flagrant lui Florea Dascălu, în urma căruia fostul director de la CNAIR a fost arestat.
Trimite articolul
XEi las , vor deveni colegi de celula
Eu tot nu inteleg de ce-l numiti “om de afaceri”?!
-
Dar ce e?!
-
Pai din moment ce dai mita si faci combinații in loc sa faci afaceri cinstite , te numești escroc si nu om de afaceri
-