ARAD. „Am efectuat reconstituirea. Inculpatul a recunoscut fapta și rezultă că era sub influența drogurilor și luni (n.r. – ziua în care a fost ridicat de polițiști din apartament). Am primit raportul de expertiză de la INC. S-a stabilit filiația fetei fată de mamă. Profilul firului de păr aparține fetei. Este exclus ca mama să fie la fața locului. Nu au fost găsite urme de lichid seminal”, a declarat Pavel Palcu, procuror criminalist în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.Reconstituirea este un procedeu folosit de organele juridice în scopul aflării adevărului într-o cauză şi constă în reproducerea totală sau parţială a modului şi a condiţiilor în care a fost săvârşită infracţiunea. Legea prevede că organele de urmărire penală sau instanţa de judecată pot proceda la reconstituirea la faţa locului, în întregime sau în parte, a modului şi a condiţiilor în care a fost săvârşită fapta. Ea se face în prezenţa învinuitului sau inculpatului arestat, iar, dacă acesta nu poate fi adus, se asigură la cerere reprezentarea. Despre efectuarea reconstituirii, se încheie proces-verbal, la care se anexează schiţe, desene, fotografii sau alte asemenea lucrări executate.
VIDEO: I.C.
Citește și:
Trimite articolul
XFemeia era la maternitate când iubitul i-a omorât fetița de 4 ani, apoi i-a abandonat trupul lângă un cimitir și i-a dat foc.
Femeia era internată pentru a naşte pentru a treia oară, tatăl copilului fiind Florin, bărbatul care i-a ucis fetița.
Mama Antoniei a aflat, la revenirea din spital, unde a născut o fetiță, că micuța ei în vârstă de 4 ani a murit. Cel care îi era concubin de 1 an și jumătate și totodată tatăl bebelușului pe care tocmai l-a născut, i-a spus că fetița de 4 ani a căzut în baie, că s-a lovit la cap, că a murit în urma loviturii și că i-a dus trupul neînsuflețit pe câmp. Mama nu a sunat la Poliție pentru a sesiza cele întâmplate. Iubitul femeii i-a spus că se va preda marți dimineața. Luni seara, Poliția l-a ridicat pe bărbat.
……..deci????? care-i stirea????????????daca a fost la matern , atunci ce mare teorie ii sa pui pe piata o asa magistrala concluzie??????????Procurorul de caz, despre crima din Vlaicu: „Este exclus ca mama să fi fost la fața locului”