ARAD. „Îndepărtatea” arădenilor de sistemul centralizat de căldură şi apă caldă se răsfrânge direct în producţia CET. Mai precis, în producţia tot mai scăzută a centralei. Planul de restructurare al companiei arădene scoate la iveală faptul că în Arad se produce şi se comercializează tot mai puţină căldură în sistem centralizat, locuitorii oraşului nostru îndreptându-se către alte surse mult mai viabile decât energia termică furnizată de CET Lignit. Statisticile întocmite chiar de către reprezentanţii centralei arată că în anul 2011 au fost produse şi livrate 428.529 de gigacalorii. Anul următor CET a produs şi livrat 379.152 de gigacalorii, pentru ca, în anul 2013, valoarea să ajungă la 348.226 de gigacalorii, cu aproape 20 la sută mai puţină căldură produsă decât în anul 2013.
Fără a ne lansa în premoniţii care mai de care mai sumbre, în ritmul acesta, CET şi-ar putea închide porţile în următorii 10 ani de zile.
Însă nu doar producţia tot mai slabă la căldură trage semnale de alarmă. Nici măcar energia electrică produsă de centrala arădeană nu mai este la mare căutare, dacă este să ne luăm după statisticile societăţii. Tot un raport pe ultimii trei ani de zile arată că în 2011 a fost produsă cantitatea de 238.355 de megawatts oră, iar în 2012 producţia a scăzut la 219.353 de megawatts oră.
Dacă scăderea nu a fost atât de pronunţată în primii doi ani prezentaţi în raport, în 2013 a fost produsă cantitatea de 164.400 de megawatts oră, cu aproximativ 30 la sută mai puţină energie electrică decât în anul 2011. Invers proporţional, odată cu scăderea producţiei, a crescut, însă, preţul gigacaloriei, dar şi preţul cărbunelui folosit pentru producţia energiei termice.
Tot raportul CET Lignit arată faptul că, în anul 2011, tona de cărbune costa 100,36 lei, în 2012 costa 102,52 lei, iar anul trecut 104,16 lei. La aceste preţuri se adaugă şi transportul. Cu gazul folosit au existat fluctuaţii: în 2011, CET a plătit 834,25 lei pentru mia de metri cubi, în 2012 a plătit 942,44 de lei, iar în 2013, în urma încheierii unui nou contract cu o altă companie de furnizare a gazelor naturale, preţul a ajuns la 819,23 lei pentru mia de metri cubi.
Poate că modificările pe unitate nu sunt atât de mari la prima vedere, însă, dacă vorbim despre cantităţile uriaşe de combustibil folosit, se vede cu ochiul liber că CET a plătit sume foarte mari la fiecare oscilaţie a preţului.
Tot mai puţin
Totul e pe minus, ca atare, la CET. Ca şi exemplu, în 2011 compania de termoficare a folosit aproape 600.000 de tone de cărbune, în anul următor doar 556.504 tone, iar în 2013 au fost arse doar 455.410 tone de cărbune. În ceea ce priveşte gazele naturale, în 2011 au fost folosite 16.897 de mii de metri cubi, în 2012 doar 15.293 de mii de metri cubi, iar anul trecut a fost folosită cantitatea de 12.130 de mii de metri cubi.
CITESTE SI:
A ramas cum s-a stabilit: la CET, 134 de angajati, “pe faras”
Citiți principiile noastre de moderare aici!