PEREGU MIC. Tiberiu Nagy are 42 de ani, locuieşte în Pecica şi face agricultură în Peregu Mic. În ultimii 13 ani s-a dedicat întru totul acestei activităţi. Iar sezonul acesta e pregătit să dea lovitura: o recoltă de 18 tone de porumb la hectar, adică de patru ori peste media economiei!
Secretul
Producţia record se datorează, după spusele agricultorului, implementării unui sistem de irigare mai neobişnuit pentru culturile de cereale: prin picurare. „Am văzut în străinătate cum funcţionează acest sistem de irigare prin picurare. În plus, am avut la dispoziţie o cantitate mică de apă, lucru care se preta la acest sistem de irigare. Am decis să îl introduc pe o suprafaţă mai mică – o parcelă de 3,5 hectare, situată în Peregu Mic. Producţia estimată pe această suprafaţă este de 17-18 tone de porumb la hectar” – precizează Tiberiu Nagy.
Irigarea parcelei s-a făcut timp de trei luni: iunie, iulie şi august. Nu în regim non-stop, că nu a fost cazul, ploile care au căzut în această vară având şi ele un rol important. Recoltarea porumbului ar urma să se facă peste aproximativ o lună de zile. Atunci va fi momentul… adevărului: vom afla dacă estimările privind producţia se vor fi concretizat.
Câştigul
Tiberiu Nagy cultivă, în prezent, 500 de hectare de pământ – cu porumb, grâu şi floarea soarelui. El spune că diferenţa de productivitate între suprafeţele irigate şi cele neirigate este vizibilă cu ochiul liber. În ceea ce priveşte cele 18 tone de porumb la hectar, specialiştii apreciază că acest nivel de productivitate înseamnă încasări de aproape 2.000 de euro/hectar cu o marjă brută de profit de 50% şi un randament al investiţiei de 150% – unii dintre cei mai favorabili indicatori financiari la producţia de cereale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!