Mititeii nu şi-au găsit loc printre produsele care urmează a fi expuse la Târgul de produse şi preparate culinare tradiţionale. Potrivit directorului Centrului Cultural Judeţean, Ana Maria Dumitrean, la târg nu se vor găsi deloc mititei, în schimb „vor fi prezentate produse şi preparate culinare tradiţionale specifice zonei noastre, vor avea loc degustări.
Amintim câteva: salam şi produse din carne – salam de Nădlac, cârnaţi de Galşa, produse de Semlac; pită de Pecica, găluşte slovăceşti de Nădlac, întorsuri de Şepreuş, reiteşe de Craiva, ţuică şi răchie din Chisindia, Aldeşti, Groşii Noi, Şepreuş, vinuri din podgoria arădeană, telemea de Susag şi Şeitin” etc. Evenimentul va avea loc în perioada 30-31 mai în parcarea ştrandului, iar intrarea este liberă. Vicepreşedintele CJA, Adrian Ţolea, şi-a exprimat dorinţa ca acest târg, aflat la prima ediţie, să devină o tradiţie. În paralel, se va desfăşura şi Târgul meşterilor populari. În total, vor participa 60 de producători. Organizatorii vor oferi copiilor ocazia de a-şi face un „face painting”, respectiv, va fi montat special şi un tobogan. Seara de sâmbătă va culmina cu un foc de tabără.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!