Peisaj de talcioc, în balconul unui arădean care locuiește în clădirea de la nr. 28 de pe strada Episcopiei. Zeci de vechituri sunt expuse în fața ferestrei, prinse de cabluri, ca și cum ar fi de vânzare. Mesajul este însă cu totul altul, după cum ne spune chiar proprietarul locuinței, și este scris pe o scândură plasată deasupra ferestrei: „După al III-lea război mondial”.
În semn de protest
Zsolt Kolumban este un pensionar de 72 de ani, fost profesor de arhitectură și educație tehnologică, dar este și un cunoscut artist plastic, cu peste o mie de tablouri realizate, multe prezentate în galerii de artă.
În urmă cu un an, profesorul a avut parte de un incident neplăcut: o porțiune din balconul de deasupra locuinței sale, respectiv de la etajul II, s-a prăbușit peste balconul său, producând stricăciuni însemnate. În semn de protest față de starea deplorabilă în care se află atât imobilul în care locuiește, cât și alte clădiri istorice din Arad, Zsolt Kolumban a înșirat în balcon obiecte pe care consideră că le-am putea găsi după un război. „Am folosit de la rulmenți și șuruburi, până la capace din plastic. Le-am prins bine, pentru a rezista la intemperii”, a explicat artistul pentru Jurnal Arădean și Aradon.
Mesaj de război
Zsolt Kolumban spune că montajul său de obiecte nefolositoare este o lucrare artistică. „Este o lucrare realizată cu mijloace mai neobișnuite, e drept, dar reprezintă o formă de protest prin artă față de felul în care arată clădirile vechi din oraș și chiar din toată țara, o nemulțumire a mea față de incompetența sau nepăsarea autorităților. Clădirea în care locuiesc arată ca după război, pentru că se prăbușește fațada. Și cum au fost deja două războaie mondiale, consider că eu am trecut prin al treilea, de aceea am pus și acel mesaj”, a mărturisit pensionarul.
Nu renunță
Conform profesorului, vecinii nu au fost deranjați de ce au văzut. Nici nu s-au mirat, știind că au un artist în clădire. „Reacția lor a fost una, să zic, amuzantă. Nu a fost negativă și nimeni nu mi-a cerut să demontez lucrarea”, spune pensionarul.
Zsolt Kolumban nu are de gând să renunțe la „perdeaua” de vechituri până când nu va fi reparată fațada clădirii, dorind să atragă cât mai mult atenția asupra acestei probleme.
Citiți principiile noastre de moderare aici!