Au scandat, au fluierat și au înaintat un memoriu prefectului județului Arad, în speranța că problemele lor vor fi rezolvate. Profesorii arădeni s-au adunat în fața Instituției Prefectului la orele prânzului și au protestat, în masă. Nemulțumirile lor vizează în mod special grila de salarizare din educație, elaborarea unei noi legi a Educației, calculul sporurilor, dar și programa școlară.
Tensiuni printre colegi
„Atragem atenția Guvernului prin acțiunea noastră că nerezolvarea problemelor grave din sistemul de învățământ generează stări de tensiune în rândul colegilor noștri, membri ai SDÎA, organizație afiliată celei mai mari federații sindicale din învățământul preuniversitar – Federația Sindicatelor Liberale din Învățământ –, ceea ce ar putea conduce la alte forme de protest cu efecte nedorite asupra întregii societăți”, explică președintele Sindicatului Democratic din Învățământ Arad, prof. Dănuț Ieneșescu.
O delegație reprezentându-i pe profesorii arădeni a fost primită de către prefectul Florentina Horgea, căreia i s-a înmânat un memoriu cu doleanțele cadrelor didactice. Dintre problemele ridicate de profesori, amintim: subfinanțarea educației – procentul din PIB alocat educației fiind de doar dor 4%; poziționarea funcțiilor didactice în grilele Legii salarizării; tergiversarea elaborării proiectului unei noi legi a Educației, programele școlare învechite și neadaptate cerințelor de pe piața muncii; necuprinderea în Legea bugetului pe 2017 a sumelor necesare pentru plata sentințelor judecătorești; acordarea voucherelor de vacanță.
Îndeplinirea promisiunilor
În acest moment, profesorii au suspendat protestul din Capitală, așteptând să vadă dacă Executivul își va îndeplini promisiunile făcute. „Prim-ministrul ne-a promis că se vor rezolva o parte dintre revendicările noastre așa că acum așteptăm să vedem dacă se vor și îndeplini. În funcție de cum vor evolua acțiunile Guvernului, vom decide și noi, la nivel de Sindicat, dacă vom mai continua protestele și cu măsuri mai drastice”, a mai punctat prof. Dănuț Ieneșescu.
Nerezolvarea problemelor din învățământ generează stări de tensiune” – Dănuț Ieneșescu
Citiți principiile noastre de moderare aici!