Cadrele didactice din Organizaţia Judeţeană Arad a Partidului Social Democrat au decis în unanimitate, cu prilejul reuniunii Departamentului de Educaţie Publică, Cercetare şi Sport care a avut loc miercuri, să desfăşoare o campanie de sprijin pentru aceşti elevi.
„Aşa cum anunţam zilele trecute, dacă apelul lansat de noi către Inspectoratul Şcolar pentru mobilizarea în vederea pregătirii voluntare a elevilor nu va fi luat în considerare, vom încerca să ne asumăm acest demers prin mobilizarea profesorilor din interiorul partidului” a declarat Dorel Căprar.
Încep înscrierile
În acest condiţii, luni, 25 iulie, între orele 09:00 – 11:00, persoanele intersate sunt aşteptate la sediul PSD Arad, pentru detalii şi înscrieri la aceste meditaţii. „Avem cadre didactice bine pregătite, iar toţi elevii care consideră că au nevoie de o mână de ajutor în a se pregăti, cei care doresc să îşi sporească şansele de promovare la sesiunea următoare sau poate doresc o opinie diferită faţă de cea a profesorului de la clasă, sunt bineveniţi la aceste meditaţii gratuite. Precizez că participarea la acest program nu presupune apartenenţa la PSD sau implicarea în acţiunile şi activităţile noastre politice” a mai precizat liderul social-democrat.
PSD Arad, dezamăgit de Băsescu
Citiți principiile noastre de moderare aici!