S-a vehiculat, în ultimul timp, ideea conform căreia răspândirea hepatitei în rândul populaţiei se datorează în mare parte medicilor stomatologi. Cum comentaţi această afirmaţie, domnule doctor?
VICTOR VALEA: Această afirmaţie – care a fost făcută de multe ori atât de colegi de medicină generală, cât şi în media – îl incriminează, uneori cu oarecare motivaţie, alteori degeaba, pe medicul stomatolog ca fiind responsabil de transmiterea bolilor de tip hepatită. Într-adevăr, poate că există o anumită deficienţă în sistemul de control şi sterilizare a instrumentelor în cabinetele stomatologice. Sunt anumite puncte pe care ar trebui să le avem în vedere la sterilizarea instrumentarului mic, a instrumentarului de preparare a dinţilor pentru lucrări protetice sau tratamente endodontice.
Aici există riscul…
VICTOR VALEA: Oriunde există sângerare, există riscul unei posibile contaminări. Mă refer în special la instrumentarul tratamentelor de canal, acolo unde se intră pe sânge, şi la tratamentul protetic, acolo unde se şlefuiesc dinţi şi, automat, prin prepararea dinţilor se ajunge cu frezele diamantate şi la nivelul paradonţiului, al gingiei. Dar în toate cabinetele se foloseşte un sistem de sterilizare la rece şi un sistem de sterilizare la cald chiar şi pentru micul instrumentar. Noi am găsit o altă formulă pe care cred că aş putea să o recomand şi colegilor mei.
Care este „formula” găsită de dumneavoastră?
VICTOR VALEA: În momentul în care un pacient urmează un tratament protetic – un tratament cu costuri ridicate la câteva mii de lei – el este dispus să achiziţioneze în cadrul acestui tratament şi setul de preparare a bonturilor, set de freze diamantate, care costă 85-90 de lei şi care rămâne ca set personal, set care se foloseşte numai în tratamentul pacientului respectiv şi care, la sfârşitul tratamentului pe care îl execută în cabinetul nostru, îl primeşte într-un ambalaj sterilizat şi îl are în continuare pentru restul vieţii. La fel se întâmplă şi cu tratamentele endodontice, unde se intră pe pulpă, pe o zonă de sângerare; şi aici am introdus seturi personalizate de tratament de canal, care se pot folosi, resterilizate, de 3-4 ori pe acelaşi pacient. Este o manieră foarte corectă pentru a face profilaxia unor transmiteri de boli de tip hepatită. Eu, din dorinţa aceasta, aş vrea să fim mai mai corect apreciaţi, judecaţi pentru că eforturile pe care le fac medicii stomatologi în cabinetele lor sunt foarte mari. Ei trebuie să-şi ia de la bun început viaţa în piept, neprimind niciun ajutor – nici statal, nici de la nivelul Ministerului Sănătăţii, nici de la nivelul Casei de Asigurări. Din start, imediat după ce a terminat facultatea, medicul absolvent trebuie să-şi creeze un loc de muncă, trebuie să-l doteze, trebuie să plătească toate costurile pe care le incumbă un astfel de cabinet. Sistemul de asigurări este departe de a fi ceea ce ar trebui să fie…
Stomatologia a fost eliminată, în acest an, din sistemul de asigurări prin decizia Ministerului Sănătăţii de a tăia alocaţia bugetară pentru dentişti…
VICTOR VALEA: Aceasta e situaţia în care cred că putem discuta despre anumite greşeli care sunt la nivel organizatoric statal, la nivel de conducere, de ministere. În primul rând, medicul absolvent ar avea nevoie de o perioadă de pregătire practică alături de un medic specialist. În al doilea rând, tratamentele, investiţiile care se fac – care sunt costisitoare – trebuie să aibă un ajutor din partea formaţiunii statale, sub forma unor împrumuturi cu dobânzi reduse. În plus, e nevoie de nominalizarea tratamentelor şi încadrarea lor într-o formă civilizată.
Cine ar trebui să gândească astfel de soluţii care să se transforme în reguli/legi ce trebuie respectate?
VICTOR VALEA: Am propus la nivelul Colegiului Medicilor pe ţară să se facă o analiză foarte atentă a costurilor pe care un medic stomatolog le are în funcţie de tratamentul pe care trebuie să îl aplice, în ideea în care s-ar crea o legătură între un grup de medici stomatologi şi un grup de economişti care să facă calculul exact al costurilor primare pe care le are medicul stomatolog. De exemplu, în costul unei banale plombe, trebuie să intre: costul de material, costul întreţinerii cabinetului – chirie, lumină, apă, asistentă etc. Toate acestea la un loc trebuie să realizeze costul unei obturaţii. Aceasta e „linia roşie” care lucrează şi în sistemul occidental – „gebur ordnung” – şi care reglementează onorariile pe care un medic poate să le primească.
Ce i-a oprit pe dentiştii din România să aibă un astfel de sistem de reglementare?
VICTOR VALEA: Este o chestiune de hotărâre la nivel înalt în a găsi această „linie roşie” şi care împiedică două elemente: să nu scadă nivelul profesional din punct de vedere calitativ – atât în ceea ce priveşte sterilizarea, cât şi pregătirea unui cabinet şi materialele cu care se lucrează. Asta înseamnă un anumit nivel de civilizaţie şi pentru pacienţii noştri şi pentru medicii noştri, în sensul că medicul primeşte un onorariu din care poate să îşi acopere cheltuielile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!