În celelalte zile ale săptămânii, casieriile SC Polaris M Holding, situate în Piaţa Plevnei, nr.3, vor fi deschise între orele 7.30 şi 16.30.
Agenţii de pe teren pot fi prezenţi şi după ora 16.30 la sediile şi domiciliile solicitanţilor pentru a încheia contractele de prestare servicii. Cei care din varii motive nu au încă încheiate contracte de salubrizare cu SC Polaris M Holding sunt rugaţi să se prezinte la sediul comercial pentru a perfecta actele, societatea adunând deşeurile menajere de pe întreaga suprafaţă a municipiului Arad.
SC Polaris M Holding a ţinut totodată să precizeze că „s-a văzut nevoită, din păcate, în câteva dintre cazuri, să trimită notificări de plată pentru sumele restante persoanelor fizice şi juridice care au omis să-şi achite facturile la gunoi” dar şi că „şi pentru a evita astfel de neajunsuri, societatea noastră a prelungit programul de lucru la casierii şi stă oricând la dispoziţia celor care au omis să-şi plătească facturile prin agenţii de pe teren sau la sediul comercial al firmei”.
Pentru orice sesizări, clienţii societăţii se pot deplasa direct la sediul firmei sau prin e-mail la adresa comercialarad@polaris.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!