„Din păcate programul de minimis care ar fi trebuit să vină în ajutorul întreprinzătorilor a fost un eşec. De la deschiderea programului, la ora 8.30, au început să apară erori pe serverul ce ar fi trebuit să proceseze proiectele depuse de IMM-uri, astfel că mulţi dintre potenţialii beneficiari au ratat această oportunitate. Este aproape imposibil de crezut că în doar 3-4 minute s-au putut înscrie peste 600 de proiecte astfel că bugetul acestui program să fie epuizat”, a declarat Glad Varga, consilier local PDL Arad.
Varga a mai precizat şi că „IMM-urile au nevoie de o asemenea finanţare şi de o competiţie reală, însă de această dată a fost vorba doar de bani alocaţi clientelei politice. Acest program s-a dovedit a fi încă o dovadă a proastei gestionări USL. Cel mai probabil întreprinzătorii care nu au reuşit să îşi depună dosarele din cauza unor erori de sistem vor trece la proteste în perioada următoare”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!