Proiectul are o valoare de peste 570.000 de euro cu finanţare din Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Prin proiect, cele două oraşe vor beneficia de studii în vederea dezvoltării sincronizate a reţelei de transport urban, studii privind planificarea circulaţiei pe drumuri cu risc ridicat de accidente şi studii privind interconectarea regională a infrastructurii de transport din Ungaria şi România.
Viceprimarul Levente Bognar, consilieri municipali, membri ai executivului Primăriei şi reprezentanţi ai instituţiilor de cultură arădene au participat ieri, la Gyula, la şedinţa festivă „Strângeri de mâini 1994-2009”. S-au aniversat 15 ani de înfrăţire dintre cele două oraşe.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!