Complexul Muzeal Arad a anunțat semnarea unui protocol cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, pentru situl arheologic din Săvârșin.
„Colaborarea se va extinde pe o perioadă de 3 ani și va continua cercetarea sistematică a sitului arheologic de la Săvârșin în anul 2022, întocmirea unei baze de date cu întreg patrimoniul descoperit și publicarea unei monografii arheologice, coordonată de dr. Valeriu Sârbu și dr. Peter Hügel. Echipa de arheologi a Complexului Muzeal Arad, implicată în proiectul de cercetare arheologică de la Săvârșin (2021-2023): Dr. Peter Hügel, arheolog expert; Dr. Victor Sava, arheolog expert; Cristian Cireap, arheolog”, anunță Complexul Muzeal Arad.
Situl din Săvârșin include mai multe ozne de interes arheologic pe promontoriul cu mai multe terase antropologice situat în dreapta râului Mureș, la întretăierea a două văi ce vin dinspre Munții Zărandului.
„Cercetările arheologice întreprinse, cu unele întreruperi, între 1979-2001 au evidenţiat vestigii ale culturii Coţofeni şi, îndeosebi, din epocă dacică. Deosebit de importante sunt vestigiile de epocă dacică: aşezare şi necropolă din sec. IV-III a.Chr. şi aşezare din sec. II a.Chr.-I p.Chr.
Importanţa deosebită a sitului din epoca dacică rezultă atât din varietatea vestigiilor (aşezare, necropolă, eventual atelier metalurgic), cât şi din perioada îndelungată de locuire (sec. IV a. Chr.- I p.Chr.). În urma numeroaselor descoperiri de factură dacică (Ioan Dohangie, Eugen Pădureanu, Mircea Zdroba, Mircea Barbu) și lucrărilor de infrastructură de la baza promontoriului din perioada anilor 1969-1978, cercetările arheologice sistematice ale sitului au demarat în anul 1979, fiind coordonate de arheologul arădean Mircea Barbu”, subliniază cei de la muzeul arădean.
De-a lungul timpului, din colectivul de cercetare arheologică au făcut parte arheologii arădeni George Pascu Hurezan (1980-1986, 2006-2010), Peter Hügel (1990-1997, 2006-2010), Victor Sava (din 2007), Valeriu Sârbu (din 2006) din partea Muzeului Brăila ”Carol I” și Cristina Bodo (din 2006) din partea Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.
Citiți principiile noastre de moderare aici!