Aşteptat cu emoţie şi bucurie, spectacolul s-a derulat vreme de câteva ore în liniştea odihnitoare din parcul central din Şiria, pe o scenă frumos amenajată de organizatori, respectiv CSI Arad – structura Şiria.
Spectacolul, bine primit de public, a scos în evidenţă forţe artistice de cânt, vers şi joc ale copiilor. A plăcut calitatea suitelor de dansuri din Ţara Zărandului, de pe Valea Crişului, de pe Valea Mureşului, din Maramureş etc., aranjamentele muzicale superbe, coloritul şi frumuseţea costumelor, dragostea copiilor pentru folclorul muzical-coregrafic, talentul şi dorinţa de întrecere a copiilor, dornici să-şi contureze personalitatea prin artă. Astfel, aproape de perfecţiune interpretativă, am remarcat la elevii Şcolii Generale Felnac în suita de dansuri populare prezentate, cu simţ artistic şi experienţă scenică de invidiat.
O impresie deosebită au lăsat-o şi Ansamblul Folcloric„Mărunţica” al Şcolii Generale „Avram Iancu”Arad, Ansamblul „Doina Crişului”, al Grupului Şcolar Mihai Viteazul Ineu, dansurile populare prezentate de Şcolile Generale Tauţ şi Gurba, de Grădiniţa din Dud (Târnova), cu dansul popular din Maramureş.
În sfera folclorului muzical evidenţiem evoluţia solistei de muzică populară Mădălina Păcurar (Ansamblul Folcloric „Mărunţica” al Şcolii Generale „Avram Iancu” Arad), prin frumuseţea vocii, caldă, plăcută, prin buna prezenţă scenică.
În privinţa formaţiilor vocal-instrumentale, a impresionat şi la această ediţie grupurile de copii reprezentând Şcolile Generale Felnac, Sânpetru German, Secusigiu, prin gingaşul şi românescul fluier al instrumentiştilor, prin intervenţiile vocale ale grupului, respectiv a solistei vocale Georgiana Botaş, confirmând astfel seriozitatea cu care acest colectiv artistic cultivă valorile muzicale. De menţionat şi fapul că pregătirea de excepţie a grupului vocal-instrumental amintit a fost realizată de profesorul de muzică Victor Şofrag, un mare dăruitor de spiritualitate muzicală.
O impresie foarte bună a lăsat-o şi grupul vocal de la Şcoala Generală Olari, prin interpretarea cântecelor despre copii şi copilărie, respectiv grupul vocal de la Şcoala Generală „Avram Iancu” Arad, cu o subliniere aparte pentru solista de muzică uşoară Ioana Paul.
La cote valorice înalte s-au prezentat şi elevii Şcolii Generale Şofronea, prin dansul rock n roll şi dansul majorete, elevii Şcolii Generale „Avram Iancu” Arad, cu dansul modern – majorete, precum şi majoretele Şcolii Generale Chier, fiecare în parte dezvăluind publicului graţie, melodicitate, ritm, expresivitate a gestului, o paletă coloristică adecvată a costumelor.
În privinţa programului Şcolii Generale Galşa, am remarcat recitările de poezie în grai popular, într-o interpretare ireproşabilă, dansul modern pe melodia „E ziua ta”, solista vocală Daiana Biriş, cu interpretarea cântecului „Vacanţa mare”, solistul instrumentist (saxofon) Narcis Neag, precum şi grupul vocal cu interpretarea cântecelor „E zi de sărbătoare”, „Lumea copiilor”.
La reuşita spectacolului de la Şiria au mai contribuit Şcoala Generală Secusigiu, cu grup vocal, Şcoala Generală Vladimirescu, cu grup vocal, Centrul Şcolar Arad, cu grup umoristic, CSI Arad – structura Şiria, cu dans modern, dans popular, grup vocal.
Nădăjduim că munca artistică a copiilor prezenţi la Şiria, strădania lor, poate sacrificiul lor pentru artă, pentru frumos, va fi o pildă vie pentru generaţiile de elevi ce vor urma. Pentru talentul lor, pentru pasiunea lor, pentru truda lor, pentru reuşita lor, îi admirăm şi le mulţumim. Aceleaşi mulţumiri şi urări de succes şi mentorilor muzical-coregrafici, conducerilor unităţilor şcolare, inclusiv organizatorilor, Centrul Şcolar pentru Educaţie Inclusivă Arad – structura Şiria, director prof. Terentie Balaş, director adjunct Olimpia Piroş, şefă de proiect prof. Rodica Gorun.
Citiți principiile noastre de moderare aici!