Arad. Punct la unul dintre proiectele derulate de către Parcul Natural „Lunca Mureșului”: „Elaborarea studiilor preliminare măsurilor de management conservativ al Parcului Natural Lunca Mureşului” în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu.
„Un proiect de succes, pe care am reușit să îl ducem la bun sfârșit. Un succes care se datorează atât echipei de proiect care pe parcursul celor 4 ani a muncit pentru implementarea și buna lui desfășurare, cât și echipei de la POSmediu Timișoara, cu care am avut o colaborare excelentă în toată această perioadă”, a declarat Paul Hac, directorul Parcului Natural.
Despre primi pași în derularea proiectului, despre drumul parcurs au vorbit atât Ovidiu Pârv, cel care a inițiat acest proiect, Vasile Suciu ca reprezentat al Clubului Rotary Cetate (partener în proiect) și consultantul științific, prof.univ.dr. Corneliu Maior. Despre buna colaborare dintre autoritatea de finanțare și echipa de proiect de la Arad a vorbit Mircea Leschian, directorul organismului intermediar POS Mediu Timișoara. „Am avut o colaborare excelentă cu echipa de la Lunca Mureșului. Sunt într-adevăr oameni pasionați de ceea ce fac, devotați și foarte serioși”, a concluzionat Leschian.
Despre rezultatele finale a vorbit managerul de proiect, Ladislau Szanda, menționând că a fost atins obiectivul acela de „stabilire a unui set de măsuri care să conducă la menţinerea sau creşterea stării de conservare a habitatelor şi speciilor de interes comunitar din aria protejată”, a declarat Ladislau Szanda.
Finanțare
Proiectul a fost cofinanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Operaţional de Mediu, axa prioritară 4 – Protecţia Naturii şi a beneficiat de un buget eligibil de 1.254.183 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!