Primăria din Buteni a depus un proiect pe fonduri europene pentru reabilitarea bisericii catolice din localitate. „Am depus cu succes cererea de finantare pentru reabilitarea aceastei frumoase biserici catolice Sf. Ioan de Nepomuk, care prin arhitectura, prestanta si istoria ei, dă o importanță deosebită kilometrului <zero>, din Buteni. Proiectul numit <Promoting Romanian-Hungarian cross-border ecumenical culture>, a fost depus în parteneriat cu o asociațieși încă două biserici, iar el va consta în reaabilitarea totală, în special a rezistenței clădirii, refacerea pardoselii, recondiționarea mobilierului, reparații la orga bisericii, repunerea în funcțiune a clopotelor și a ceasului, instațiile electrice și de încălzire, reabilitarea ferestrelor, refacerea arhitecturii exterioare, iluminarea exterioară și zona de promenadă. Avem alocată cea mai mare sumă dintre toți cei trei parteneri și anume 1,568 milioane euro din totalul de 2,41 milioane de euro. Contribuația consiliului local este de doar 2%”, a transmis primarul din Buteni, Mircea Braiți.
Proiectul a fost depus pe o finanțare transfrontalieră privind promovarea culturii ecumenice româno-maghiare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!