Mişcarea Arădeană vine cu o propunere curajoasă: de întocmire a unui manual de Istorie a Aradului, materie care să fie predată în şcoli. Claudia Moga, purtătorul de cuvânt al Mişcării Arădene, şi consilierul Claudiu Cristea au prezentat proiectul de Hotărâre de Consiliu Local.
„În anul 2010, Mișcarea Arădeană a propus și derulat cu succes un proiect care să aducă în prim plan identitatea orașului și valorile sale – „Arad, dragostea mea”. În același spirit, reluând o idee mai veche a noastră, propunem CLM Arad înființarea unei materii de studiu opționale mergând tocmai pe prevederile noii Legi a Educației Naționale”, a subliniat Cristea. Principalul motiv care stă la baza acestei iniţiative este faptul că „un oraş care se dezvoltă doar ca infrastructură nu este un oraş complet”.
Proiectul pe scurt
Proiectul cuprinde: includerea materiei de studiu opționale „Istoria Aradului” ca ofertă de nivel local pentru „curriculumul la decizia şcolii”, constituirea unui colectiv de specialiști mandatați să elaboreze programa de studiu, a materiei și manualul etc. Nominalizarea colectivului se va face în urma unor consultări iar proiectul va fi completat până la finalizarea procedurii de transparenţă.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!