Documentarul despre comunism și percepția acestuia în era post-revoluționară împletește genul experimental și animația cu imagini de arhivă și filmări contemporane, filmul redând efectele personale ale totalitarismului, firul narativ fiind construit din dialogul imaginat între tânăra regizoare și bunicul ei decedat, fost membru a unei grupări anti-regim.
Produs în Bulgaria și Marea Britanie, în 2016, filmul este regizat de Mina Mileva și Vesela Kazakova. A fost selectat și premiat la festivaluri de film din Croația, Cehia, Italia și Grecia.
KineDok este un program de distribuție alternativă de film documentar care își propune să completeze distribuția clasică și să aducă filmul documentar mai aproape de public. Inițiat în 2015 de Institutul de Film Documentar din Republica Cehă împreună cu parteneri din 4 țări, KineDok se află în continuă extindere, în 2018 programul având loc în 8 țări: Cehia, Slovacia, Croația, Ungaria, România, Polonia, Norvegia și Bulgaria. În cadrul ediției de anul acesta, 16 documentare produse în țările participante, vor fi proiectate în peste 20 de spații neconvenționale din țară. Proiectul coordonat în România de One World Romania şi realizat în Arad de CitiZenit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!