Conform unui anunț de modificare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, valoarea contractului pentru „Lucrări de Revitalizare a Zonei Strada Mărului și Amenajarea ca Zonă de Agrement” a crescut de la 15.639.149 lei fără TVA, la 18.794.598 lei fără TVA. Publicat pe 13 septembrie 2022, anunțul de modificare a contractului arată că „Modificarea contractuală ce se dorește a fi realizată este în valoare de 3.155.448,99 lei fără TVA, în baza prevederilor art. 221 alin. (1) lit. c) din Legea 98/2016, pentru constituirea rezervei de implementare destinată plăţii ajustărilor de preţ ale contractului de achiziţie publică nr. 58016/27.07.2021, în limitele şi condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 64/2022”.
Pe scurt, pentru că prețul la materialele de construcții și prețul utilităților au crescut simțitor în ultima perioadă, Primăria Municipiului Arad a fost nevoită să modifice și ea valoarea proiectului.
Contractul inițial pentru amenajarea zonei Strada Mărului a fost semnat în 27 iulie 2021, iar în luna iunie a acestui an a mai fost modificat o dată, valoarea crescând atunci cu aproximativ 222 de mii de lei fără TVA.
Proiectul de revitalizare a zonei respective este cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operațional Regional. Conform proiectului, vor fi amenajate pontoane pe lacurile aflate în zonă, alei, piste pentru biciclete, spații verzi, zone de picnic, parc pentru skateboard, pistă pentru role, panouri de escaladă, spații de joacă pentru copii, parc chinologic, terenuri de fotbal, handbal, baschet și tenis, dotate cu tribune și vestiare cu duș, dar și locuri de parcare înierbate.
Trimite articolul
XRas tot ce e construit ilegal si facuta o zona de agrement indiferent de costuri