Proiectul de reamenajare a parcului Pădurice va fi modificat. Aleşii municipali sunt chemaţi, în cursul acestei săptămâni, să aprobe operarea unor modificări în documentaţie, la solicitarea Agenţiei pentru Dezvoltare Regională – Regiunea Vest. De fapt, proiectul „Reamenajare zonă de agrement Pădurice ” a fost cuprins pe lista proiectelor individuale ale Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, municipalitatea depunând cererea pentru obţinerea de finanţare pentru execuţia lucrărilor.
„Prin Programul Operaţional Regional s-a prevăzut ca, în cadrul Axei prioritare 1 să fie finanţate Planuri integrate de dezvoltare urbană pe termen mediu sau lung, având ca scop regenerarea arealelor urbane, prin implementarea de proiecte”, se subliniază în susţinerea modificărilor propuse.
Fonduri structurale
Pe parcursul verificării proiectului, informează reprezentanţii Primăriei, „Agenţia pentru Dezvoltare Regională – Regiunea Vest a solicitat cuprinderea în bugetul proiectului a tuturor cheltuielilor aferente realizării acestuia (cheltuieli neeligibile – cheltuieli pentru elaborarea DALI/SF, audit energetic, analiză cost beneficiu) efectuate înainte de depunerea cererii de finanţare, motiv pentru care este necesară reaprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a bugetului proiectului”.
După recalculare, valoarea totală a investiţiei la Pădurice este de 9.365.714,97 lei, din care construcţii montaj 7.256.700 lei. „Finanţarea acestui obiectiv de investiţii se face din fonduri ale bugetului general şi fonduri structurale în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poli urbani de creştere”. Domeniul major de intervenţie 1.1-Planuri integrate de dezvoltare Sub-domeniul Poli de dezvoltare urbană”.
Contribuţia Consiliului Local al Municipiului Arad la finanţarea proiectului este de 2.510.576,19 lei.
Mobilier stradal nou
Pe lângă regândirea spaţiilor verzi, respectiv, montarea unei fântâni muzicale pe lac, proiectul prevede montarea a 91 de băncuţe, 71 de coşuri de gunoi, patru rastele de biciclete, un ceas stradal şi o cişmea de apă.
Proiectul în cifre
Suprafaţa totală a spaţiului verde şi de agrement, amenajat este de 18.110,30 mp
Suprafaţa aleilor şi platformelor pietonale: 1.933,20 mp
Suprafaţa drumurilor carosabile:1.078,00 mp
Suprafaţa parcului amenajat: 6.477,59 mp
Suprafaţa lacului dotat cu fântână muzicală: 7.667,60 mp
Suprafaţă construită gradene: 540 mp
Alte suprafeţe amenajate: 414 mp
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!