ARAD. ”IMM-urile și micii întreprinzători din România sunt categoria cea mai afectată de proasta guvernare din ultimii 2 ani. În loc să îi sprijine prin facilități, actualul guvern îi jupoaie cu noi și noi taxe. De aceea voi promova curând un proiect de lege a meșteșugarilor prin care să creștem vizibilitatea pe piață a acestora, cât și a produselor furnizate de ei. Vreau, de asemenea, să îmbunătățim prin acest proiect accesul meșteșugarilor la informații de piață și să facilităm valorificarea acestor informații, inclusiv prin intermediul comerțului electronic” a declarat coordonatorul Ministerului Muncii din Guvernul alternativă PDL, Claudia Boghicevici. În opinia sa, gradul de ocupare a forţei de muncă va creşte prin stimularea dezvoltării meşteşugurilor şi a micii industrii din România, a întăririi clasei de mici meşteşugari şi artizani, care îşi desfăşoară activitatea individual sau organizat prin intermediul asociaţiilor ori al altor organizaţii, în special în localităţile rurale, dar şi în cele urbane.
„Să nu uităm că în state cu tradiţie din Europa Occidentală, dar mai nou și în Europa Centrală și de Est, dezvoltarea sectorului meşteşugăresc este reglementată şi beneficiază de un statut special în viaţa economico-socială a statelor respective. În România însă, mulţi din cei care au preluat arta meşteşugurilor din moşi-strămoşi au preferat să ia calea Spaniei sau a Italiei, unde munca este grea, dar e răsplătită pe măsură. Astfel, meşteşugurile tradiţionale au început să se piardă, pe de o parte, din cauza lipsei profiturilor şi pe de altă parte din cauza lipsei interesului actualilor guvernanţi”, a mai spus deputatul Claudia Boghicevici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!