Polițiștii locali atrag atenția proprietarilor de clădiri degradate ce servesc ca adăpost oamenilor străzii, în perimetrul cărora există posibilitatea săvârșirii unor fapte de natură contravențională sau infracțională, reprezentând totodată un pericol din punct de vedere sanitar și, prin urmare, o pată pe cartea de vizită a orașului, asupra necesității imperioase de a igieniza și de a securiza respectivele perimetre. Proprietarii care nu se conformează prevederilor legale în vigoare sunt pasibili de sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile HCLM 162/2006, privind gospodărirea municipiului Arad.
Șase amenzi, 12 mii de lei
Pe durata a șase luni, în ultima jumătate a lui 2019, proprietarul unei clădiri situate pe strada Grigore Alexandrescu, a fost sancționat de 5 ori, cu o sumă totală de 10.000 lei, de către polițiștii locali cu atribuții de ordine publică. Șirul amenzilor a fost întrerupt în septembrie 2019, ținându-se cont de intenția proprietarului de securizare a perimetrului. Între timp, locația a redevenit un focar de infecție odată cu acumularea de gunoaie și reinvadarea de către oamenii străzii. Acesta a fost motivul pentru care vineri, 10 ianuarie 2020, polițiștii locali cu atribuții de ordine publică au aplicat o nouă sancțiune contravențională, în cuantum de 2.000 de lei deținătorului respectivei clădiri, pentru nerespectarea prevederilor articolului 6, alineatul 1, litera f, din HCLM 162/2006: „proprietarul construcției, care datorită gradului de degradare (desprinderi de elemente constructive, părți din fațadă sau acoperiș) spațiul public, are obligația de a interveni imediat în remedierea deficiențelor și totodată de a marca și izola zona expusă”.
Riscul de a fi supraimpozitați
„Demersurile DGPL Arad ce au ca scop igienizarea și securizarea imobilelor din categoria vizată vor fi întreprinse și în alte locații din municipiu. Aceste măsuri nu au ca scop obligarea proprietarilor de a reabilita clădirile, însă aceștia ar trebui să aibă în vedere inclusiv riscul de a fi supraimpozitați ca urmare a deciziei Comisiei pentru identificarea și evaluarea clădirilor/terenurilor neîngrijite din municipiul Arad, în caz de neîntreținere corespunzătoare a respectivelor imobile. Nu în ultimul rând, deținătorii clădirilor ce prezintă risc din punct de vedere sanitar trebuie să își asume faptul că reabilitarea clădirilor din punct de vedere al aspectului nu îi exonerează de obligația de a respecta prevederile HCLM 162/2006”, au declarat reprezentanții DGPLA.
Trimite articolul
Xia vedeti in vecinatate pe str Tr Axente cate cladiri sunt la fel cu cea din poza …!!!