ARAD. În cursul zilei de marţi, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, au participat la o acțiune comună desfășurătă pe Bulevardul Revoluției nr.75, în vederea înlăturării zăpezii de pe clădirea Palatului Administrativ.
În acest context, Primaria Municipiului Arad reaminteşte cetăţenilor că au obligaţia de a lua măsurile necesare pentru îndepărtarea ţurţurilor şi a zăpezii de pe acoperiş.
„În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local Municipal nr. 162/2006, în cazul pericolului iminent de cădere a zăpezii sau gheţii (ţurţurilor), de pe clădirile înalte, «deţinătorii trebuie să ia măsuri de marcare a perimetrului expus, de avertizare şi de îndepărtare a acestora cu mijloace proprii sau prin sesizarea autorităţilor competente». În acest sens, la dispoziţia arădenilor este numărul de telefon al dispeceratului Direcţiei Generale Poliţia Locală Arad, 0257/939, unde pot fi semnalate astfel de situaţii. În egală măsură, Primăria Municipiului Arad roagă cetăţenii să circule cu prudenţă şi să fie atenţi la pericolul pe care îl reprezintă căderea de pe clădiri a ţurţurilor şi a zăpezii” – se arată într-un comunicat al Municipalităţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!