Inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad – Serviciul Securitate și Sănătate în Muncă, readuc în atenția angajatorilor, obligațiile legale pe care le au cu privire la măsurile de protecție ale personalului angajat, în perioadele cu temperaturi extreme.
Astfel, în cazul în care temperatura exterioară a aerului depășește +37 grade sau corelat cu condiții de umiditate mare este atins acest nivel, angajatorii au obligația de a întreprinde măsuri minimale pentru ameliorarea condițiilor de muncă și pentru menținerea stării de sănătate a salariaților, din care enumerăm: *reducerea intensității și ritmului activităților fizice; *alternarea efortului dinamic cu cel static; *asigurarea ventilației la locul de muncă, iar acolo unde procesul de lucru permite, alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenți de aer; *asigurarea apei minerale, câte 2-4 litri / persoană / schimb; *asigurarea dușurilor precum și a echipamentului individual de protecție.
„De asemenea, pentru a preveni îmbolnăvirile cauzate de munca în condiții de temperaturi extreme, angajații vor fi examinați medical atât la angajare cât și periodic, favorizând astfel depistarea precoce a contraindicațiilor pentru munca în astfel de condiții. În cazul salariaților cu afecțiuni sau care au contraindicații de a desfășura activitate la temperaturi ridicate, se va avea în vedere reducerea programului de lucru sau schimbarea locului de muncă, dacă specificul activității permite acest lucru”, au mai transmis reprezentanții ITM Arad.
Controale de la ITM
Pentru prevenirea unor evenimente nedorite ce se pot solda cu victime, pe parcursul întregii perioade în care se vor înregistra temperaturi ridicate, inspectorii de muncă vor efectua controale la angajatori, pentru verificarea respectării obligațiilor legale pe care aceștia le au. „Informăm totodată angajatorii că nerespectarea dispozițiilor legale în materie, constituie contravenție, amenzile aplicabile fiind cuprinse între 1500 lei și 2500 lei, dacă faptele nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât sa fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni”, mai spun inspectorii în muncă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!