Protestul are loc în faţa Penitenciarului de pe strada 6 Vânători şi a fost programat să dureze două ore. Angajaţii susţin că din cauza lipsei de personal trebuie să muncească ore suplimentare multe fără ca acestea să fie compensate sau plătite. Sindicaliştii au avut la ei pancarde şi vuvuzele, manifestând zgomotos. Arădenilor li s-au alăturat şi reprezentanţi ai Penitenciarului Oradea, a precizat liderul de sindicat de la Oradea, Călin Ardelean, iar la Arad este prezent şi secretarul general al Federaţiei Sindicatelor din Adminsitraţia Naţională a Penitenciarelor din România, Radu Schiopu. Sindicaliştii au cerut demisia ministrului Justiţiei, Raluca Prună, şi a directorului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Marius Vulpe, pe care îl acuză că nu are curajul să îi ceară ministerului majorările salariale care s-ar cuveni angajaţilor din penitenciare.
Salariile, orele suplimentare şi deficitul
„Nemulţumirile se cunosc, aceasta fiind a patra săptămână în care se pichetează penitenciarele din toată ţara. Noi dorim rezolvarea următoarelor lucruri: rezolvarea inechităţilor salariale, rezolvarea problemei personalului pentru că avem un deficit şi rezolvarea problemelor orelor suplimentare. Am ajuns să avem un milion şi jumătate de ore suplimentare pe care nu le putem compensa în niciun fel, iar până la urmă, cu aceste proteste, o să ajungem să blocăm sistemul”, a punctat secretarul general al Federaţiei Sindicatelor din Adminsitraţia Naţională a Penitenciarelor din România, Radu Schiopu.
Pe data de 19 octombrie va avea loc un miting de mai mare amploare în faţa Ministerului Justiţiei, iar dacă problemele nu vor fi rezolvate, protestele vor continua săptămână de săptămână în faţa ministerului. „Ministrul tehnocrat, pe noi ne-a sabotat”, au scandat protestatarii. Oamenii sunt nemulţumiţi că sunt puşi să lucreze ore suplimentare fără să fie plătiţi corespunzător şi nu primesc nici salarii majorate, în condiţiile în care celelalte structuri ale sistemului de ordine publică şi apărare naţional au primit mai mulţi bani.
Peste 30.000 de ore suplimentare la Arad
Sindicaliştii reclamă că au efectuat peste 30.000 de ore suplimentare doar în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad, fără să fie compensate cu zile libere şi fără ca orele muncite să fie plătite. „Protestăm împotriva discriminării produse de neechităţile salariale, împotriva lipsei de personal şi condiţiilor de muncă extrem de grele. Vom continua să protestăm până când vom fi ascultaţi şi revendicările rezolvate. Am cerut demisia doamnei ministru care din punctul nostru de vedere nu este profesionistă. La Arad sunt 30.207 ore suplimentare efectuate şi neacordate şi nici plătite”, a declarat Adrian Salade, preşedintele sindicatului Prolex din cadrul Penitenciarului Arad.
Refuză orele suplimentare
Drept urmare, sindicaliştii din toată ţara refuză să mai muncească ore suplimentare începând cu data de 1 octombrie, ceea ce ar putea crea probleme în asigurarea pazei pe secţii în momentul în care se termină orele de muncă din contract. Conform sindicaliştilor, la nivel naţional există, în acest moment, un deficit de aproximativ 8.000 de cadre.
Citiți principiile noastre de moderare aici!