Măsură extremă în cea mai mare comună din Arad, Vladimirescu, aflată lângă municipiu. Principala cale de acces din DN7 într-un mare cartier rezidenţial privat, care are 600 de locuitori, a fost închisă, joi, de către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara pe motiv că accesul la cartierul de locuinţe Via Carmina era neamenajat şi neautorizat, iar de-a lungul timpului, în zonă loc au avut loc mai multe accidente rutiere, unele cu victime.
Câteva zeci de locuitori din cartier au organizat, joi, seara un protest spontan faţă de investitorul imobiliar,
Primarul Crişan: obligaţie asumată de dezvoltator
Drumarii au montat parapet pe o porţiune de 30 de metri la marginea DN7 pentru a bloca accesul în şi dinspre drumul naţional. Maşinile care circulau pe aici, treceau de multe ori linia continuă pentru a se îndrepta către oraş.
Primarul comunei Vladimirescu, Ioan Crişan, spune că obligaţia amenajării unui sens giratoriu a fost asumată decătre dezvoltatorul cartierului în urmă cu mai mulţi ani, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.
Edilul susţine însă că o variantă mai bună era amplasarea de balize pe linia continuă din mijlocul DN7, ceea ce ar fi permis circulaţia în cartier şi ar fi prevenit accidentele.
Alternativa: ocol de câţiva kilometri
Accesul autorizat din cartierul Via Carmina în/din DN7 se poate face pe o stradă existentă în intravilanul comunei Vladimirescu. Strada este însă îngustă şi plină de gropi, iar oamenii au de ocolit câţiva kilometri. În ceea ce priveşte repararea străzii, primarul Ioan Crişan speră ca lucrările să înceapă în următoarele săptămâni, pentru că licitaţiile sunt blocate de cca 2 ani de contestaţii la contestaţii.
Pericol pentru Europa
Conform Primăriei Comunei Vladimirescu, cartierul Via Carmina are cca 600 de locuitori. O măsură similară s-ar putea aplica şi pentru celălalt cartier privat din Vladimirescu, Europa, care are ieşire la DN7, cartier în care locuiesc cca 400 de persoane.
În aşteptare…
Dezvoltatorul imobiliar al cartierului Via Carmina a refuzat să comenteze situaţia, precizând că va emite un comunicat de presă.
CITEȘTE ȘI:
http://www.aradon.ro/drumarii-blocheaza-intrarea-in-cartierul-via-carmina/2087487
Citiți principiile noastre de moderare aici!