„Prin aprinderea celor cinci torţe încercăm să chemăm la proteste românii din toate colţurile ţării. Băsescu sfidează dorinţa a 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea lui”, a anunţat unul dintre protestatari. La un moment dat, arădenii au scos hârtii pe care era imprimat steagul Statelor Unite ale Americii, portretul cancelarului german Angela Merkel, dar şi a Monicăi Macovei, şi au aprins aceste hârtii.
„Americanii şi nemţii l-au ţinut în braţe pe Băsescu. Să îl ia la ei în ţară dacă le place atât de mult de el”, a strigat un alt protestatar. Grupul a strigat continuu lozinci împotriva preşedintelui, împotriva Partidului Democrat Liberal şi a conducerii acestuia, iar oamenii au promis că nu vor abandona până când Băsescu nu va pleca din fruntea ţării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!