Pe sistemul „nicio zi fără scandal la strand”, baza de agrement din oraşul nostru a fost din nou gazda unei încăierări. De această dată protagonişti au fost arădenii care au ieşit să se răcorească în bazinele ştrandului şi agenţii firmei de pază. Totul a plecat de la faptul că poliţiştii au scos din incinta ştrandului mai multe persoane care au sărit în apă, deşi acest lucru este interzis. Într-un gest de solidaritate şi de revoltă faţă de interdicţiile puse de administraţia ştrandului, peste 30 de arădeni au protestat spontan într-un mod inedit: s-au aliniat de jur-împrejurul bazinului şi, la un semn, au sărit toţi în apă. Au repetat figura de mai multe ori până când agenţii firmei de pază au început să facă scandal.
Greşeala lor, deoarece „protestatarii” au fost la un pas să îi linşeze pe oamenii legii. Aceştia din urmă s-au văzut obligaţi să cheme adevăraţii poliţişti pentru a face ordine. Două dube ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad au venit în câteva minute pentru a reinstaura ordinea publică şi liniştea pe ştrand. Până în prezent, nu au fost anunţate sanctiuni pentru participanţii la protestul spontan. Acesta nu este primul incident semnalat pe ştrandul arădean. Cu câteva zile în urmă, un scandal monstru la care au participat aproape 30 de persoane era să degenereze într-o bătaie generală. Jandarmii încă cercetează circumstanţele acelui scandal şi spun că în curând vor anunţa şi măsurile care vor fi luate împotriva scandalagiilor.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!