Ţinta manifestării a fost Guvernul României, măsurile adoptate de acesta în pandemie, restricţiile impuse, tratamentele la care sunt supuşi românii în spitale, nemulţumirile oamenilor legate de purtarea măştilor sau legate de discriminările la care sunt supuşii cei care nu s-au vaccinat. Participanţii la protest au fost paşnici, au scandat lozinci şi au afişat bannere până în jurul orei 22:00, după care fiecare au plecat spre casele lor.
Arădenii anunţă că şi mâine, începând cu ora 18:00, se vor aduna în faţa Primăriei şi speră ca numărul participanţilor să fie mai mare.
FOTO:Facebook/Macsim Vasile Valentin
Trimite articolul
XIncepe cu intarziere sa se destepte lumea!
-
Asa zici tu ? Eu cred ca e exact pe dos.
-
Majoritatea sunteți spălați pe creier, veți vedea efectele la tot ce faceți azi, de mult timp se vorbește de depopulare, nu spun ca vaccinul este bun sau rău și nimeni de aici nu poate sa o spună pentru ca nu e în măsură, japca asta și felul cum este pusa problema ar trebui sa va dea de gândit. Vin vremuri grele și pentru cei care vor și pentru cei are nu vor!!
-
cu privire la depopulare sunt alte masuri in culise:
– infertilitatea fara explicatii
– dezinteres sau menajarea inspre alte interese decat familia (ex cariera)
– LGBT etc.
– posibilitatea grea de a creste un copil sau copii
etc.
-
-
-
Unicule, păi numai 200 de protestatari puteți scoate, hmmm?
Hey! Pfizer! Leave them kids alone!
Ce legatura are pretul RCA cu covidu?
-
Esti tu idiot nu intelegi ca esti prea prost esti pnl ist probabil
-
Ia explica ne ma tu singurul PSD ist inteligent din România 🤣
-
Are legaturra ,fiindca acum, cu ciuma galbena si ,pana nu de mult, cu cea plUserista, atat RCA cat si rata de bolnavi covid au crescut teribil de mult..NE-ATI SARACIT SI VA BATETI JOC DE POPOR: in loc sa asigurati respectarea celor 3 masuri esentiale SI EFICIENTE( masca pe nas si gura in spatii inchise, distantarea fizica de min 2 m, spalatul pe maini), iata, ne batjocoriti iar cu mastile in exterior, restrictii si iar restrictii, plus ca ati cheltuit atatia bani degeaba pe vaccinuri!! ASTEA SUNT LEGATURILE(sunt mai multe ,nu doar una,bomfaiere) !ft gram ati
-
Pt pt Raul : de ce nu esti corect ? Da, e rau tot mai rau cu ăștia, dar de ce nu recunoasteti voi ca radacina raului si a distrugerii tarii e in PSD, ca de la ei a inceput acceptarea raului si distrugerea tarii acesteia ? De ce nu vorbiti de ultimii treizeci si doi de ani, de la lovitura de stat orchestrata de iliescu si urmasii sai, actualii pesedei ci doar de ultimii ani? cine va inoculeaza asta si de ce, pentru ca psd vrea sa ajunga iar la butoane ?
-
-
-
… cine vorbește.. IDIITUL de serviciu 😄
-
Niste idioyi care nu inteleg ca acest virus exista. Fara masca? RCA?? Ce legatura are. Simpatizanti AUR. TOP IDIOTI!!! SA-I TRIMITA POLITIA ACASA!!!
-
Majoritatea sunteți spălați pe creier, veți vedea efectele la tot ce faceți azi, de mult timp se vorbește de depopulare, nu spun ca vaccinul este bun sau rău și nimeni de aici nu poate sa o spună pentru ca nu e în măsură, japca asta și felul cum este pusa problema ar trebui sa va dea de gândit. Vin vremuri grele și pentru cei care vor și pentru cei are nu vor!!
-
Sunt de acord ca nu sunt prea destepti. Acesti indivizi ar trebui sa-si plateasca spitalizarea in caz ca se imbolnavesc de covid. Pacat ca nu-i trece la Catu prin cap sa dea o ordonanta in aceasta privinta.
Aceiași taranusi isterici.
-
Dacă toți ar fi milionari in euro cum esti tu cu siguranta nu ieseau in strada .
-
Lucrezi la banca? Ai un loc de munca stabil? Ești bugetar? Ești vaccinat?
Dacă te încadrezi și nu comenta ca un prost, vezi de treaba ta și lasă alți sa spună ce vrea.-
Leu,
Cine se trezeste dimineata devreme asculta ‘Desteapta-te romine!’ -
Prietene, nu judeca după modelul ăsta și în modul acesta radical.
Eu sunt vaccinat, am și un venit bun și stabil, cu toate astea susțin aceste proteste, în care eu văd o atingere a libertăților.
În rest numai de bine.-
SI puscariile sunt pline de oameni carora li s-a luat libertatea….
-
-
O baștină de protest ca în toată tara🤣
Scursorile si anarhistii societatii au iesit, inconstienti, la circ. Orice popor are si gunoaiele sale.
-
Urâtă părere mai ai, poate unii dintre ei se teezeste dimineata sa-ti facă pâinea sau sa-ti duca gunoiul produs de tine, fericitule care esti .
-
Și care sunt competențele in virusologie ale unuia care fabrică pâine sau colectează gunoiul !?
Daca-i intrebi, habar n-au cum se numesc diferitele ustensile si aparate dintr-un laborator de cercetare.
Proștii satului ies in evidență.
Daca s-ar fi ieșit la protest impotriva tuturor scumpirilor, fără amesteca chestiunea cu restricțiile anticovid, absolut normale, poate iesrau mai mulți la proteste.-
Iar tu esti prea spalat pe creier sa intelegi ca toate masurile idioate si cheltuielile enorme inutile pt “pandemie” nu au legatura cu virusologia in schimb au legatura directa cu preturile/locurile de munca/nivelul de trai general dar ii faci pe altii prosti.
-
,,Urla” stiinta in tine, tolomacule!
-
Cum așa? Eu chiar nu înțeleg cum sa scumpit gazul de la Covid.
-
-
Și care o fi competența numărului mare de doctorii și cadre medicale în general, care refuză vaccinarea, căci unii dintre ei sigur cunosc cum se numesc diferite ustensile de laborator?
-
-
-
Stai in casa șobolan și taci
-
Bibart falca cionca sunt neanarhisti?atunci clar ii preger pe anarhisti ma kkt penelist
-
Mai scursura ca ma-ta nu e nimeni…nu s-a protejat cand a fost la vier si ai aparut tu,oligofren cu certificat…
-
uita-te in oglinda
Respect si sustinere pt cei ce protesteaza!sper sa apuc ziua cand vom ajunge sa ii scoatem din case pe gunoaiele coruptegen bibart cionca falca mue pnl cel mai psd ist partid corupt
-
Nici mie nu-mi plac Falca, Bibart, Cionca, dar ce legatura este cu protestul si cu vaccinul? Vaccinarea este singura sansa sa iesim cu bine din pandemie. Nu o spun eu . O spun cele mai luminate minti ale stiintei care si-au petrecut vietile studiind si creind ca sa ne fie mai bine. Ai fost vaccinat impotriva poliomielitei, impotriva variolei etc, cand ai fost mic? Ti-ai vaccinat copiii cand au fost mici ? E exact acelasi lucru. Cine esti si ce studii ai ca sa sustii contrariul. Ce ai realizat in viata atat de notoriu sa negi munca unora cu mii si mii de ore de studiu si de munca in spate?
-
Ia da exemplu de o minte luminata de renume mondial a vaccinologiei care spune ca ACESTE “vaccinuri” anti-covid sunt SINGURA sansa de iesit din pandemie. Daca nu poti da-ti o palma poate te trezesti.
-
Nea Bormasina Bosch e Dumnezeul vaccinurilor. Altu’ ca El nu se mai egzizta😂. Urmat la ani-lumina de Babaciunea Flavina, tamaduitoarea prin teleschi sau telepatie, nici nu mai conteaza.
-
🦜…🦧
-
-
Esti foarte mandru de tine , asa-i ? Cum le stii tu pe toate. Ce bun ai fi tu de prim ministru, cum le-ai drege pe toate, dar nenorocitii astia din jurul tau nu te inteleg.Fara suparare, spune-mi si mie cam ce scoala ai si daca poti cam care e zona profesionala in care activezi. Ai terminat scoala generala, liceu, vreo facultate ,ceva? Ai tu o varianta minune in afara de vaccinuri sa opresti pandemia? Fa-o publica si te asigur de admiratia si respectul meu (s-ar putea sa primesti si ceva premii internationale pentru asta)
-
Prima data raspunde tu la intrebarea mea cu mintile luminate la care te refereai ca altfel doar divaghezi fara sa-ti sustii propria afirmatie iar sa expun eu aici ce studii am nu am chef sa alimentez trollul dezumanizat omniprezent care altceva nu stie decat sa porcaiasca si sa bagatelizeze. Daca vrei discutam pe subiect nu la persoana, ai invocat si vaccinul anti-polio, de incidentul Cutter ai auzit?, e cam ce se intampla acum extrapolat la nivel mondial.
-
Da pe tine ce te recomanda ma Cataline,tu ce mortii matii de scoala ai ? De unde si pana cand recomanzi tu vaccinarea? Cine mortii matii de gunoinde grajd esti tu?
-
@charlie
Fa ce vrei prietene, spune ce vrei, , stiu ca nu te pot convinge.Eu unul m-am lamurit in ce te priveste, in ce-i priveste pe antivaccinisti, conspirationisti, etc, si in general, in ce priveste poporul roman (in marea lui parte).Pana la urma deasupra tuturor ramane Charles Darwin cu a lui selectie naturala. Si sa nu uitam, , in tot raul si un bine. La finalul pandemiei, vorba lui CTP o sa avem si noi o densitate mai mare de inteligenta raportata la numarul de locuitori. -
Mie nu mi-ai raspuns dar daca il citezi pe CTP atunci m-am lamurit oricum. Merci
-
-
-
IMUNIZAREA prin vaccinare este soluția pentru stingerea oricărei pandemii.
Chiar și la această pandemie. Însă nu cu aceste vaccinuri. Din simplul motiv că ele nu imunizează. -
Teoretic ai dreptate practic nu pentru ca vaccinele pe care leam primit toti au fost testate nu nea vaccinat pe propia raspundere cu diferite pretexte sa poata testa prostia!
-
-
Cât de prost poți să fii? Și mai arăți la toată lumea…
-
Tu, Jack spintecătoru’…
-
Ce mai poți să le spui ca să-i convingi, când umblă făloși, cu-n “i” lipsă. Tare aș vrea să știu cine le-a făcut bannerul :)))
-
Probabil cel mai școlit dintre ei 🤷🏻♂️
Cu parere de rau trebuie sa acceptam faptul ca poporul roman asta este.
-30% vaccinat 70% nevaccinat
-cea mai mare rata de abandon scolar din UE
-cea mai mare rata de mortalitate infantila din UE
-cea mai mare rata de analfabetism functional din UE
-cel mai mic consum de sapun si pasta de dinti din UE
-cele mai multe mame minore din UE
-cel mai religios popor din UE (pupator de moaste)
-cele mai putine autostrazi pe locuitor din UE
-cel mai mare consum de alcool pe locuitor din UE
-cel mai mic procent din PIB alocat cercetarii (stiintei)
si asa mai departe.
Asta este, nu e vorba de politica aici astia suntem. Pandemia ne-a pus oglinda in fata ochilor.
30 % dintre romani par a fi oameni educati si rationali, 70 % O ADUNATURA DE IMBECILI CARE SE CRED DESTEPTI
-
Foarte bine sintetizat. Cei de la protest vor spune că ești vaccinat și cip-at de forțele oculte…
-
Atunci uita-te in oglinda, o sa vezi un satanist spalat pe creier si spune-i ca nu concetatenii tai sunt principalii vinovati ci aceia care sunt la putere, valabil si pt interlocutorul tau la fel de obtuz.
-
Am zis 30% educati si rationali
70% , cam saracuti cu duhul, ca sa fiu mai delicat
Acum, cand cineva ne citeste comentariile, in ce categorie crezi ca ne plaseaza?
Hai mai baga mare niste injuraturi, jigniri si alte chestii la care te pricepi foarte bine.-
Eu doar am raspuns la fel de “delicat” cum ai fost tu categorisind 70% din concetatenii tai ca fiind “O ADUNATURA DE IMBECILI CARE SE CRED DESTEPTI” cand multe din motivele enumerate de tine tineau de probleme de guvernare, si eu am citit ce ai scris si exact in categoria aia te plasez. Discutia e la nivelul lansat de tine, ce-i, te deranjeza replica? atunci fi cu adevarat delicat din prima.
-
-
-
Dupa rationamentul tau m-as incadra la cei 70% din incheiere.
Daca esti dintre cei educati rationali lamureste un “imbecil”– de ce trebuie sa fie discriminati milioane de romani trecuti prin boala fara sa stie ( sunt un asemenea caz, am anticorpi si nu am fost bolnav deloc de 2 ani ) Din punct de vedere a sanatatii publice sunt mai ok decat cei vaccinati.
– de ce excesul de mortalitate din USA in 2021 este mai mare decat in 2020 (la copii, tineri si adulti) desi sunt atatia vaccinati
– de ce se insista pe vaccinarea practic fortata a intregii populatii cand 95% din decese sunt persoane cu comorbiditati si restul de varste inaintate (sunt si exceptii irelevante statistic folosite pentru propaganda).In incheiere, cele “cateva duzini de protestatari” din Israel, unde practic ii obliga la doza 3
https://twitter.com/Israelprotest/status/1444382731417313285
-
Mai putin si se inaugureaza la Capalnas
-
EXCELENTĂ sintetizare 👍👍👍!!!!
-
O persoana nevaccinata, care a trecut prin boala fara sa fie inregistrata si care are anticorpi neutralizanti anti-proteina spike – care pot fi obtinuti in urma trecerii prin boala sau a vaccinarii – din ce categorie credeti dvs ca face parte?
Si de ce credeti ca este mai eficienta vaccinarea decat imunizarea pe cale naturala…si de ce credeti ca aceasta persoana este needucata sau manipulata politic sau se incadreaza in tot felul de alte statistici negative pe care le-ati enumerat?
Dpmdv reactia de respingere a vaccinarii rezida tocmai din neclarificarea acestor aspecte si determinarea vaccinarii prin santaj – respectiv pierderea libertatii nu numai de miscare ci si de educatie –-
Pe dumneavoastra v-au vaccinat parintii cand ati fost mic impotriva poliomielitei, variolei ,etc? Daca sunteti parinte, v-ati vaccinat copilul cu vaccinurile obligatorii? Daca ar fi sa plecati intr-o tara tropicala v-ati vaccina impotriva malariei si a altor boli tropicale ? Despre ce vorbim? E vorba de acelasi lucru. Vaccinurile clasice le acceptam ca facand parte din progresul omenirii impotriva unor boli care au facut ravagii iar pe asta il negam, il bagam intr-un context conspirativ. Nu e nimic politic aici. Ai o boala extrem de contagioasa care s-a raspandit rapid in toata lumea, pe de o parte, si vaccinul care este raspunsul a tot ce are mai bun omenirea in materie de stiinta in lupta cu aceasta boala. In ce priveste statisticile pe care le-am mentionat, luati-le ca atare. Ele exista si nu pot sa nu observ corelatia intre ele. La nivel individual poate cineva sa se simta lezat, dar la nivel colectiv sunt foarte relevante. Astia suntem noi , romanii, la nivel colectiv.
-
Da, si cu incidentul Cutter sau Dengvaxia cu ramane? ca prea seamana cu ce se intampla acum dar vad ca nu te intereseaza, Cum se face ca cei care au participat activ la campanii de vaccinare cum ar fi si Ebola acum cu mizeriile aste experimentale sunt impotriva, asta cum explici dom’ vaccinofil? Ia vezi fondatorii de aici https://doctors4covidethics.org/doctors-for-covid-ethics-signatories/ si apoi da tu exemplu de la cine “iei lumina”, poate de la CTP vaccinologul?
-
-
Poate se trezește și Aradul odată!!!
Jos ciuma falkonista.afara cu gunoiul din Arad
Aia toti au un IQ mai mic decat pisica mea
Imi pare rau ca nu au fost pozati individual acesti aprox 200 de indivizi.Macar asa stiam sigur 200 de persoane cu care sa nu am de a face niciodata.
-
Vrei sa le sugi pula?
-
Cauta un loc foarte inalt si fa societatii o favoare.
-
Bravo, bravo, bravo!
Friedrich Gustav Emil Martin Niemöller (n. 14 ianuarie 1892, Lippstadt – d. 6 martie 1984, Wiesbaden) a fost un pastor luteran german, cunoscut pentru vederile sale antifasciste, spunea, despre GREȘEALA care a făcut-o LA ÎNCEPUTUL extinderii nazismului (orice asemănare cu PREZENTUL NU ESTE ÎNTÅMPLĂTOARE, doar că “prezentul” n-are un nume definit !!!): 🤔
” * Când naziștii au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist.
* Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist.
* Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu.
* Când au venit să mă ia pe mine, NU MAI RĂMĂSESE NIMENI CINE SĂ-MI IA APĂRAREA !!!.”☹
-
Dd, în schimb matale ai marele noroc că, nimeni n-o să te ridice, ever! Hai noroc!
-
Cred că ai petrecut prea mult azi-noapte…sau ai venit o obosit de la protest?!🤷🏻♂️
-
Acum e diferit, acum dezumanizatii se revolta pe oamenii care se revolta impotriva sistemului corupt si dictatorial, toata lumea e revoltata dar e plin de cei care iau apararea celor care ne calca cu bocancul pe cap. Nasol
-
Sustin!
-
Corect! 👍
Și atunci evreii ERAU OBLIGAȚI sa poarte Steaua Galbenă, ca “rasă inferioară” , dar acum, însă, vaccinații primesc “cerificat de rasă superioară” (de care sunt f. mândri ! 😎).
Uită un singur lucru: că atunci când un escroc “vrea să te faca la buzunar”, PRIM DATĂ “TE ABURESTE” cu tot felul de epitete și fraze măgulitoare, iar apoi “ți-o trage”, de nu știi cum te cheamă…! 😉
PS: STIRE DE ULTIMĂ ORĂ:
“La șase luni după primirea celei de-a doua doze ale vaccinului anti-Covid Pfizer, multe dintre persoanele care au fost imunizate nu mai prezintă anticorpi induși de acest ser care să poată neutraliza imediat variantele de coronavirus care provoacă îngrijorare” , relatează Reuters.Deci, spor la rapelul 10…, 20…, 50…
-
Da ia susțineți voi în continuare investițiile cei care muncesc să primească un ban pentru că sunt mulți care sunt dați afară de la serviciu da și pot să lucre privat ia gândiți vă la calitatea unei vieți da adică să ai ceva în grădină să pot să îți renovezi casa să fie curat să pot să plătești niște taxe care poate să întrețină orașul ăsta după care să fii civilizat să știi că un serviciu îți aduce un venit asta e mare lucru așa ar trebui cel puțin lucra de acum înainte nu trebuie exploatată munca încât omul să nu aibă parte dă dă dă viață deci stai doișpe ore după care te exploatează și spune știi nu-ți convine nu că cel mai bine ar fi ca munca într-adevăr să aibă valoare și să fie menținută pentru toți pentru că nu pot să faci niște diferențe de clasă când tu totuși nu ai ce pune pe masă totuși pușcăriile sunt pline deci nu există așa ceva deci trebuie umblat la societate în care se poate toată lumea să aibă un loc de muncă cat decât și adu convenit chiar dacă nu ești angajat aici se pune mare problemă de aceea devină problema de depopulare păi sunt atâtea firme care au nevoie de oameni încât nu se găsesc oameni care să lucru la doișpe ore prin faptul că mai au și acasă de lucru haideți să facem lucrurile astea să meargă deci poți să ai firmă poți să ai ce vrei tuComuna Zăbrani Icea-i problemă e mult de lucru și nimeni nu poate să facă un ban pentru că este dat în vileag prin faptul că nu are un serviciu nu se poate așa ceva poliția ar trebui să sesizeze și să ancheteze niște situații din astea de delapidare de fonduri de lapidare de subscrieri delapidare de furt calificat asta nu se iau în considerare
-
Davide, suntem obișnuiți să-ți citim analizele pertinente dar lungi și plictisitoare, nu mai divaga, la obiect, la concret!
Știind că ești asemenea probleme și trebuie și vaccinul să aibă o explicație mult mai concretă pentru viitor pentru că sunt niște date științifice care într-adevăr arată o schimbare de concept acestui vaccin dar asta nu înseamnă că exclude celelalte vaccinuri care să fac la copii trebuie explicat și treaba aceasta și ele ajută la un regres vaccinul ăsta trebuie să ajute la un regres a unei boli în cauză da deci ARN-ul ăla trebuie să depisteze niște lucruri ei dacă lucrul ăsta se va dezvolta cu acest vaccin sigur testele de Covid vor fi teste care să ajute la o preparare a unui vaccin sau mă rog la diagnosticarea unei boli prin regret bolile acestea de cancer bolile acestea degenerative cumva trebuie sa duc să să să fie mai pot să zic să se găsească un vaccin încât să regresezi aceste boli pentru că altfel nu vor putea oamenii de de 20:30 de ani care au avut niște boli care incipiente aceștia nu vor mai putea face față muncii de ce vorba de o muncă decât să zic până la 40 de ani până la 50 da deci trebuie și eu munca intelectuală și aicea trebuie dezvoltat și sportul trebuie dezvoltată școala în sine ca un ca un loc în care dezvoltarea copilul să aibă o strategie mult mai bună care să-l ajute trebuie să fie mult într-un loc vedeți s-au depopulat statele s-au depopulat orașele e trebuie recom rău configurat acest lucru În sensul că un transport electric da poate rezolva foarte multe chestii din dintre din ceea ce înseamnă de populare și atenție mare în Zăbrani există oameni care au mari probleme psihice și lucră cu copiii deci nu e normal așa ceva trebuie de anihilați trebuie redus de acolo și evacuați nu putem să trăim așa sunt tata cinci copii și mie mi-e teamă de asemenea lucruri este un fel de școală after school așa-i spun copii nu se poate să fie oamenii căsătoriți acolo și să lucreze cu copiii e ceva inadmisibil noi am înțeles că nici noi nu putem prin situația noastră să ajutăm la educarea copiilor într-o școală dar ni s-a cerut să mergem să ajut
Măi Blidar și celălalt care mi-ai scris noi ne mai uităm și vedem sunt și eu din Zăbrani dar se scrie necăsătorit cunosc și eu casă și nimeni nu intervine acolo deci necăsătoriți oameni și lucrează cu copiii trebuie intervenit cat mai repede
tocmai de asta valul asta ne-a pus la pamant, datorita celor ce in loc sa accepte un vaccin au mers pe principiul “eu stiu mai bine”… nu sufereau nici afacerile daca nu eram in halul asta .. datorita lor am ajuns acum unde am ajuns .. datorita AUR, doctorilor de pe FB si intelijentilor ..
Wow, ce Helite 🤣🤣🤣!!!!
Situatia la 1 octombrie e foarte clara (https://ourworldindata.org/coronavirus):
Europa:
Incidenta cazuri noi/14 zile/1 milion loc.=2.336,48
Incidenta decese/14 zile/1 milion loc.=34,24
Rata vaccinare=52,40%
Uniunea Europeana (UE):
Incidenta cazuri noi/14 zile/1 milion loc.=1.493,28
Incidenta decese/14 zile/1 milion loc.=18,54
Rata vaccinare=62,90%
Romania:
Incidenta cazuri noi/14 zile/1 milion loc.=5.868,53 (de 2,51 ori mai mare decat cea europeana si 3,93 ori mai ridicata decat cea a UE)
Incidenta decese/14 zile/1 milion loc.=101,32 (de 2,96 ori mai ridicata decat cea europeana si de 5,46 ori mai ridicata decat cea a UE)
Rata vaccinare=28,10% (de 1,86 ori mai scazuta decat cea europeana si de 2,24 ori mai scazuta decat cea a UE)
Primele 5 tari (Europa) in functie de rata vaccinarii (doar tarile cu populatie peste 1 milion ca sa fie mai relevanta situatia):
Portugalia (85.20%): incidenta cazuri noi/14 zile/1 mil.loc.=914,05; incidenta decese/14 zile/1 mil.loc.=8,26
Spania (78,4%): incidenta cazuri noi/14 zile/1 mil.loc.=675,62; incidenta decese/14 zile/1 mil.loc.=14,55
Danemarca (75,2%): incidenta cazuri noi/14 zile/1 mil.loc.=953,16; incidenta decese/14 zile/1 mil.loc.=6,54
Irlanda (73,9%): incidenta cazuri noi/14 zile/1 mil.loc.=3.699,05; incidenta decese/14 zile/1 mil.loc.=14,05
Belgia (72,3%): incidenta cazuri noi/14 zile/1 mil.loc.=2.354,04; incidenta decese/14 zile/1 mil.loc.=9,89
incidenta medie cazuri noi=1.719,18
incidenta medie decese=10,66
Ultimele 5 tari din Europa in functie de rata vaccinarii
Ukraina (13,2%): incidenta cazuri noi/14 zile/1 mil.loc.=2.516,68; incidenta decese/14 zile/1 mil.loc.=46,40
Bosnia si Hertzegovina (15,6%): incidenta cazuri noi/14 zile/1 mil.loc.=2.965,87; incidenta decese/14 zile/1 mil.loc.=132,38
Belarus (16,0%): incidenta cazuri noi/14 zile/1 mil.loc.=2.926,12; incidenta decese/14 zile/1 mil.loc.=19,38
Bulgaria (19,4%): incidenta cazuri noi/14 zile/1 mil.loc.=3.444,13; incidenta decese/14 zile/1 mil.loc.=146,45
Rep. Moldova (19,6%): incidenta cazuri noi/14 zile/1 mil.loc.=3.840,93; incidenta decese/14 zile/1 mil.loc.=60,39
incidenta medie cazuri noi=3.138,75
incidenta medie decese=81,0
In UE: peste medie la vaccinare (62,9%) sunt (alfabetic): Belgia (72,3%), Danemarca (75,2%), Franta (65,7%), Germania (64,1%), Irlanda (73,9%), Italia (68,0%), Luxemburg (62,9%), Malta (81,7%), Olanda (67,1%), Portugalia (85,2%), Spania (78,4%) si Suedia (64,9%), la care am mai putea adauga alte state europene non-membre UE: Islanda (80,5%), Norvegia (66,9%) si UK (65,8%).
Dupa cum se poate observa toate sunt tari in care “e dictatura medicala, oamenii sunt needucati, sistemul sanitar e praf, nivelul de trai este scazut” 😉.
-
👏. Și link și te-ai apucat de tradus / sinteza. Bravo. CeI WV cu numere roșii din fotografii 😂.
PS: vezi ca Olanda a devenit oficial Țările de Jos din Ianuarie.
👏👏👏-
Cred ca ti-a scapat ceva…nu-i bai se mai intampla…😉
-
-
Vai ce relevant de la “domnul” academician vaccinomaniac care in alte cazuri vrea covariante si certitudini, in tarile alea e tot asa protocol de preventie si tratament ca in Romania?, ia vezi la cate e testarea gratuita/se distribuie teste gratuit saptamanal si izoleaza pozitivii vaccinati sau nu. Acum merge cu mortalitatea en-gros? hai sa vedem comparativ cu valul trecut cand nu exista vaccin… de fapt lasa.
-
Asadar, stimabile, ai calculat mortalitatea inainte de vaccinare si dupa atingerea pragului de 50% vaccinare pentru tarile mentionate, sau doar vorbesti fara date, ca de obicei, adica bati campii? Ai lasat-o ca ai vazut ca iese prost pentru tine…😉…pai iese foarte prost pentru consumatorii de PCA.
Dar sa vedem cifrele…
Mortalitatea saptamanala medie cumulata pentru cele 12 state UE care sunt peste media uniunii la vaccinare, inainte de vaccinare (31 dec 2020) este 6.323,25 decese. Acelasi indicator pentru perioada scursa de la depasirea pragului de 50% rata vaccinare pentru tarile mentionate este 1.768,53 decese.
Adica o reducere a mortalitatii saptamanale medii dupa atingerea pragului de 50% rata vaccinare de 4.463,72 sau procentual, o reducere cu 71,62%. Sau daca vrei, mortalitatea dupa 50% rata vaccinare este de 3,52 de ori mai redusa comparativ cu perioada fara vaccinare.
Luat pe fiecare stat in parte, din cele 12 mentionate anterior, s-a inregistrat o scadere a mortalitatii post 50% rata vaccinare in toate cele 12 state, iar ratele de scadere ale mortalitatii au variat intre 55,48% (Malta) si 91,61% (Belgia).
Esti campion la aberat in absenta datelor…nimic nou pentru un adept PCA…🤷♂️
-
Doamna / Domnul cu WV (numere roșii) este la superlativ 😂 – textual – “… COPII NOSTRI … VOSTRI” … și sunt doar 200 de participanți și câteva poze!
Nu ma leg de un cuvânt greșit, se mai intampla, dar parca e prea grosolan intr-o fraza și cu majuscule!
In rest ma abțin …
Ăstea sunt psd-isti ? Oameni lui Dragnea, anomon și mda frustrații aradonului 🤣 nu au nimic de făcut pe acasă de au ieșit la protest
Aș încerca o clasificare a suținătorilor politicilor statului în domeniul pandemiei …
1. Nu toți cei vaccinați sunt de acord cu politicile de interdicții și cu discriminarea între vaccinați și nevaccinați.
2. Nu toți cei nevaccinați sunt împotriva interdicțiilor și discriminărilor.
Obțineam astfel o categorie a celor care susțin interdicțiile și dubla măsură compusă atât din vaccinați cât și din nevaccinați. Este adevărat că majoritatea celor care susțin aberațiile statului sunt dintre cei vaccinați și majoritatea celor care se opun sunt dintre cei nevaccinați.
NU discut corectitudinea măsurilor, justificarea lor, rațiunile care stau în spatele reglementărilor, persoanele care susțin aceste reguli sau forma de adoptare a regulilor – că sunt sau nu constituționale.
Aș vrea să mă opresc pe definirea celor care susțin politicile guvernului.
1. cei cărora le este frică de virus.
2. cei care au ceva de câștigat din oportunitățile generate de pandemie.
3. cei care au profil de torționari – trăiesc un sentiment de mulțumire și bucurie privind răul de care suferă unii sau alții. Ăștia sunt niște psihopați/sociopați.
4. cei care au încredere în stat și în persoanele care compun statul – persoane care se simt vulnerabile, care nu stăpânesc subiectul, nu caută să înțeleagă cauzele și se mulțumesc cu argumentele oficiale pe raționamentul de bun-simț că ăia care reglementează ar trebui să se priceapă mai bine.
5. slugoii – persoane cu caractere labile care se orientează spre cel mai puternic din reflex, din instinct.
6. prostălăii – persoane care își doresc o confirmare a poziției lor după criteriul intelectului și care se asociază grupării cu cele mai multe pretenți intelectualiste, cu pretenții de eroi care se luptă cu prostia și privitivismul.
7. idioții utili – persoane care îmbrățișează o teză și merge cu susținerea ei până în pânzele albe chiar și atunci când realitatea îi izbește în față.
8. victime – victimele din sindromul Stokholm, care solidarizează cu călăii pe care ajung să-i suțină.
9. fraieri – ăia care s-au vaccinat pentru că vaccinul de protejează și apoi când au aflat că nu te protejează, ca să nu fie fraieri au dezvoltat un mecansm de protecție subconștient – refuzul realității și acceptarea exclusiv a argumentelor care confirmă prima lor opțiune. Niște boi care preferă să sufere până la capăt decât să recunoască că au fost păcăliți.
10. șantajabili și dependenți – cei care s-au vaccinat fiindcă altfel exista pericolul să suporte consecințe negative.
11. miserupiști – care s-au vaccinat să poată pleca în concediu
Oricum
persoane inteligente, instruite, nesperiate, de bună-credință nu ai cum să găsești printre cei care susțin interdicții discriminatorii vădit incoerente din punct de vedere logic.
-
Erai plictisit rau ieri dimineata 😉…