Văzând Aradul că a ajuns așa cum îl descria arhitectul Miloș Cristea – „un oraș nefericit”, șapte asociații civice și culturale arădene au semnat o scrisoare de protest comună, prin care speră să atragă atenția autorităților locale asupra stării de declin a urbei. „De veghe în urbea arădeană” se numește scrisoarea celor 7, care descriu Aradul așa cum este – „Cu un aspect urbanistic dezolant, într-un declin general, economic, social, cultural, are imaginea unei așezări deloc citadine, profund subprovinciale, mult în urma altor orașe din împrejurimi”.
„Să compari aspectul orașelor din împrejurimi: Oradea, Timișoara, Sibiu, Cluj-Napoca, Alba Iulia, chiar și Baia–Mare! cu cel al orașului de pe Mureș, este total în defavoarea Aradului. Cele aproximativ 300 de clădiri de patrimoniu din orașul nostru și-au pierdut strălucirea, devenind jalnice. Aradul s-a transformat într-un oraș mahala datorită lipsei de respect pe care autoritățile actuale și cetățenii îl dovedesc față de el”, spun reprezentanții celor șapte asociații.
Asociațiile semnatare ale scrisorii sunt „Pro Urbe”, Liga Scriitorilor din România – Filiala Arad, Asociația „Culori cu suflet”, „Ascent” Group, Foto Club Arad, Asociația „Aradul Civic” și Fundația „Art Clasic”. Mai multe despre inițiativa celor șapte vom afla săptămâna viitoare, miercuri, de la ora 12, în cadrul unei conferințe de presă ce va fi găzduită de Hotel Central-Best Western din municipiu, conferință organizată de Asociația „Pro Urbe” Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!